Asociația îndeamnă partidele parlamentare să ia măsuri imediate pentru a salva sectorul hotelier, deoarece statul va pierde investiții de miliarde și regiuni întregi își nu vor avea mijloace de trai. După cum se știe deja, ministrul demisionar al turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova, a anunțat că la 1 mai va începe noul sezon turistic, transmite Duma.

Este lipsit de seriozitate ca angajați ai statului să explice, ca răspuns la solicitările AHR pentru un sprijin concret privind industria hotelieră, că statul a acordat deja ajutoare, dar altor sectoare. Aceasta este o neglijare absolută a sectorului, care contribuie în mod direct cu circa 11 – 14 la sută la PIB, susțin ferm cei de la AHR.

Au fost propuse mai multe variante

În ultimele luni, asociația a propus diverse variante prin care statul să sprijine acest business – plătind 30% din scăderea cifrei de afaceri a întreprinderilor hoteliere, oferind o compensație de 2.000 de leva pe cameră de hotel pentru a acoperi costurile și pentru a primi un fond de rulaj în vederea începerii sezonului, prin negocierea cu instituțiile bancare de împrumuturi favorabile garantate de stat, prin achiziționarea de acțiuni de către stat în întreprinderile hoteliere cu drept de răscumpărare și altele.

Cu toate acestea, niciuna dintre aceste opțiuni nu numai că nu a fost acceptată, dar posibilitățile de salvare ale unuia dintre principalele sectoare economice ale Bulgariei nu au fost nici măcar discutate public. Este necesar să se formeze urgent și să își înceapă activitatea Comisia parlamentară pentru turism, mai ales într-un moment în care nu este încă clar cine va conduce sectorul și când, subliniază AHR.

Comisia parlamentară ar trebui să devină o platformă pentru audierea sectorului și pentru luarea deciziilor în sprijinul afacerilor, dat fiind faptul că sezonul estival bate literalmente la ușă și ar trebui să înceapă în câteva zile, iar încă nu este clar cum va decurge acesta – care sunt regulile pentru testele PCR, certificate de vaccinare, coridoare verzi de tranzit, umbrele și șezlonguri gratuite, acordarea imediată a vizelor, acordarea unui fond de rulaj pentru sector, coridor de vaccinare pentru angajații din turism, stimulente pentru turoperatorii care însoțesc turiști, tichete de vacanță etc.

Partidele parlamentare, să ia măsuri urgente

Organizația solicită partidelor parlamentare să ia măsuri urgente pentru a salva sectorul hotelier, deoarece în doar o lună întârzierea va fi fatală pentru business, iar statul va pierde investiții de miliarde, armata șomerilor va fi completată cu mii de membri noi, regiuni întregi își vor pierde mijloacele de trai, trezoreria de stat va primi venituri mult mai mici, iar pozițiile pierdute ale hotelierilor bulgari și ale sectorului turistic în ansamblu nu vor putea fi recâștigate vreme de decenii.

Centrul Național de Informare Turistică se află de ieri în Palatul Național al Culturii de la Sofia. Acesta este situat la intrarea A4 a palatului, care a fost renovat pentru Președinția bulgară a UE. Până acum, Centrul era situat pe o stradă mică din Sofia și rămânea departe de fluxul turistic. Deschiderea centrului are loc cu două săptămâni înainte de începerea oficială a sezonului turistic de vară în Bulgaria, la 1 mai.