Turismul din România a fost grav afectat de pandemie. Cum arată datele Eurostat

România

Pandemia de coronavirus a avut un impact major atât din punct de vedere economic cât și sanitar asupra tuturor țărilor de pe glob. Totuși, țările care se bazează pe turism au întâmpinat dificultăți și mai mari, iar România se numără printre ele.

Turismul din România a fost grav afectat de pandemie. Cum arată datele Eurostat

Datele preliminare publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că numărul  nopţilor petrecute de nerezidenţii unei ţări (vizitatori străini) în structurile de primire turistică din ţările UE a înregistrat un declin de 68% în 2020 comparativ cu 2019.

În ceea ce privește cele mai semnificative scăderi, de peste 80%, conform datelor Eurostat, acestea au fost înregistrate în Cipru şi România.  De menționat este faptul că, numărul nopţilor petrecute de turiştii străini în 2020 comparativ cu 2019 a scăzut în toate ţările membre UE. Datele includ nopţile petrecute în structurile de primire turistică din motive de afaceri sau de recreere.

Astfel, în 2020, surpanumit și anul pandemic, turismul a fost unul dintre cele mai afectate sectoare din Uniunea Europeană, motivul major reprezentându-l restricțiile de călătorie şi a altor măsuri preventive luate ca răspuns, apreciază Eurostat.

Mai exact, numărul nopţilor petrecute de rezidenţii unei ţări (vizitatori interni) în structurile de primire turistică din ţările UE a înregistrat un declin de 38% în 2020 comparativ cu 2019.

Țările afectate de pandemia de COVID

În ceea ce privește restul țărilor afectate, în rândul statelor membre UE, doar rezidenţii din Slovenia (33%), Malta şi Cipru (ambele cu 15%) au petrecut anul trecut mai multe nopţi turistice în propria lor ţară comparativ cu 2019. În contrast, Spania, Grecia şi România au raportat cel mai semnificativ declin, de peste 40%.

Totodată, sursa citată mai precizează că numărul total de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică din ţările UE s-a situat la 1,4 miliarde în 2020, un declin de 52% faţă de 2019.

Trebuie menționat și faptul că, în toate statele membre UE pentru care există date disponibile s-a înregistrat o scădere a numărului de înnoptări în 2020, comparativ cu 2019, de la un declin de peste 70% în Cipru, Grecia şi Malta, la un recul de sub 35% în Olanda şi Danemarca.