Turismul global ar urma să încetinească în 2018 după cel mai bun an din istorie

Sectorul călătoriilor şi turismului ar urma să înregistreze o uşoară încetinire în acest an din cauza preţului mai mare al petrolului şi călătoriilor cu avionul, după ce în 2017 a cunoscut cel mai bun an din istorie, a apreciat joi Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), transmite AP.

Potrivit unui raport al WTTC, în 2017 sectorul călătoriilor şi turismului a fost responsabil pentru crearea a şapte milioane de noi locuri de muncă, adică 20% din numărul total de noi locuri de muncă create la nivel global. Acest lucru a fost posibil în principal datorită faptului că sectorul turismului a înregistrat performanţe mai bune decât economia globală pentru al şaptelea an la rând, cu un avans de 4,6% faţă de o creştere de 3% înregistrată de întreaga economie.

‘2017 a fost cel mai bun an din istorie pentru sectorul călătoriilor şi turismului. Am asistat la o creştere a cheltuielilor ca urmare a îmbunătăţirii încrederii consumatorilor, atât pe plan intern cât şi la nivel internaţional, revenirii pieţelor din Africa de Nord şi Europa afectate anterior de terorism şi continuării creşterii numărului de turişti proveniţi din China şi India’, a declarat preşedintele director general al WTTC, Gloria Guevara.

Pentru acest an, WTTC se aşteaptă la o creştere de 4% a sectorului călătoriilor şi turismului, uşor mai puţin decât avansul de 4,6% înregistrat anul trecut, din cauza scumpirii petrolului şi călătoriilor cu avionul dar şi a aşteptărilor privind majorarea ratei dobânzilor în ţări precum SUA şi Marea Britanie.

‘Pe măsură ce sectorul nostru continuă să devină din ce în ce mai important, atât în ceea ce priveşte generarea de noi locuri de muncă cât şi creşterea economică, principala noastră provocare va fi să ne asigurăm că această creştere este una sustenabilă şi incluzivă’, a declarat Gloria Guevara.

WTTC subliniază că aşa-numitul fenomen al supra-turismului pune presiuni pe clădirile de patrimoniu şi infrastructură, ceea ce afectează experienţa călătoriilor şi rezidenţilor dintr-o serie de oraşe precum Barcelona şi Veneţia unde un număr mare de vizitatori aglomerează unele locuri. WTTC este implicat în eforturile destinate extinderii turismului pe mai multe destinaţii şi de-a lungul anului. AGERPRES