Desi numeroase companii de turism au raportat scaderea cu pana la 30% a cererilor, pe termen lung specialistii se asteapta la o usoara revenire, ca urmare a recastigarii increderii turistilor. Daca industria turistica se va diminua cu 10%, impactul va fi urmatorul: Marea Britanie va pierde aproape 200.000 de locuri de munca si 1,9% din PIB; din Uniunea Europeana vor disparea 1,2 milioane de locuri de munca si 1,9% din PIB; Statele Unite vor pierde 1,1 milioane locuri de munca si 1,8% din PIB, iar pe plan global vor fi taiate 8,8 milioane locuri de munca si se va pierde 1,7% din PIB.
Consiliul a apelat la sprijinul guvernelor din toata lumea pentru a ajuta industria turistica sa revina la normal, precizand ca aceasta genereaza 4.494 miliarde de dolari, ca aici lucreaza aproximativ 8% din forta de munca mondiala si ca turismul este responsabil pentru 11% din GDP mondial.
Deocamdata, numai americanii se grabesc sa sprijine intr-adevar turismul. Un proiect de lege adoptat recent in Congres prevede facilitati acordate cetatenilor care vor calatori. Orice american care va putea dovedi ca a calatorit mai mult de 100 mile (160 km) in scop turistic va beneficia de facilitati la plata taxelor. Astfel, daca la sfarsitul anului fiscal o persoana datoreaza fiscului american 4.000 USD si dovedeste ca a cheltuit 1.000 USD intr-o vacanta in 2001, cei 1.000 USD se vor deduce din impozitul datorat. Daca insa are de primit de la fisc 4.000 USD, la acestia se va adauga suma cheltuita in vacanta. Trebuie precizat ca anul trecut americanii au cheltuit pe vacante nu mai putin de 578 miliarde de dolari.
Reducerea numarului de turisti americani este o lovitura nu numai pentru SUA, ci si pentru Europa. In timp ce liniile aeriene se straduiesc sa umple avioanele si sa restructureze orarul de zbor, proprietarii hotelurilor contempleaza camerele goale si barurile pustii. In New Zork, Boston, San Francisco si chiar Las Vegas, gradul de ocupare a scazut cu aproape 40%. Acelasi efect se simte in toata lumea: din Paris la Londra si la Tokio, mesajul e asemanator. Americanii au disparut, lasand hotelurile pe jumatate goale. Jumatate din clientela multora dintre cele mai luxoase hoteluri din lume este alcatuita din oameni de afaceri americani.
De asemenea, marile magazine din Paris se bazeaza pe americani pentru jumatate din vanzari. Aproximativ doua milioane de americani viziteaza anual Parisul, ajutand turismul sa furnizeze cam 15% din locurile de munca din oras. In Marea Britanie, efectele evenimentelor din 11 septembrie au devenit vizibile in orasele preferate de americani: Londra, Bath, Stratford, York si Edinburgh. Aici, britanicii se asteapta ca numarul vizitatorilor sa scada cu 25% pana la sfarsitul anului. Intre timp, prezenta la Oktoberfest in MALnchen a fost mai scazuta cu 30% fata de anul trecut.
Dezastrul a venit in plin sezon
Efecte diferite sunt resimtite in restul lumii. Un sfert din excursiile rezervate prin una dintre cele mai mari agentii de voiaj japoneze pentru Hawaii si SUA au fost anulate. Industria turistica din Australia, aflata acum in varf de sezon a inregistrat scaderea cu 25% a turistilor straini.
Nici situatia liniilor aeriene nu este mai buna. IATA a prevazut, pe plan global, o reducere de 16% in a doua jumatate a anului 2001 si o diminuare cu 17,5% a traficului aerian american. Asociatia americana de Transport Aerian estimeaza ca, pana la sfarsitul anului, traficul va reveni la 60% din normal, urmand ca abia in iunie 2002 sa ajunga la 85% din nivelul obisnuit.
Cat despre industria hoteliera, dezastrul a venit in cel mai aglomerat sezon din an. In mod normal, septembrie este luna preferata de companii pentru conferinte, iar octombrie este luna de varf pentru hotelurile ce au ca tinta oamenii de afaceri. Insa gradul de ocupare in unele hoteluri ale lantului international Starwood a scazut pana la 30% in septembrie a.c.. Pe ansamblu, 83% din rezervarile facute au fost anulate, iar grupul si-a redus personalul cu 23%. Insa conducerea lantului Hilton apreciaza ca peste cateva luni totul va reveni la normal. Firmele de consultanta din domeniu spun ca in 2001 hotelurile vor pierde la fel de mult ca in 1991, cand a avut loc Razboiul din Golf. Atunci, lanturile hoteliere erau slabe din punct de vedere financiar inca dinaintea razboiului. Acum, ele au in spate noua ani de afaceri infloritoare, ceea ce le permite noi manevre. In marile orase americane, unele hoteluri ofera deja discounturi de 50%.
Marea Britanie pierde 2,5 mld. lire sterline
Numarul camerelor rezervate de americani in Marea Britanie a scazut cu 45% dupa atacurile teroriste, in conditiile in care Autoritatea Turistica Britanica estimeaza ca Marea Britanie, puternic dependenta de turistii americani, va pierde anul viitor 2,5 miliarde lire sterline din incasarile de pe urma turistilor straini. Conform unui studiu realizat de Consiliul Turistic Britanic, 700.000 de britanici si-au anulat vacantele, un milion si-au anulat calatoriile in strainatate, iar doua milioane de britanici au afirmat ca nu-si vor face nici un plan pana la clarificarea situatiei din lume.
Hotelurile de cinci stele din Budapesta au inregistrat dupa, atacurile din SUA, o reducere a incasarilor cu aproape 12 milioane marci germane, conform informatiilor oferite de Uniunea Maghiara a Hotelurilor.
Turismul global va scadea cu 10% in urmatoarele 12 luni
1 noiembrie 2001, 12:00
Ultima modificare în 1 noiembrie 2001, 14:00
Desi numeroase companii de turism au raportat scaderea cu pana la 30% a cererilor, pe termen lung specialistii se asteapta la o usoara revenire, ca urmare a recastigarii increderii turistilor. Daca industria turistica se va diminua cu 10%, impactul va fi urmatorul: Marea Britanie va pierde aproape 200.000 de locuri de munca si 1,9% din PIB; din Uniunea Europeana vor disparea 1,2 milioane de locuri de munca si 1,9% din PIB; Statele Unite vor pierde 1,1 milioane locuri de munca si 1,8% din PIB, ia
Etichete: americana,
arhiva,
Marea Britanie
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook