Așadar, sosirile au însemnat 7,41 milioane, iar înnoptările 18,2 milioane. Punctual, sosirile turiştilor români au reprezentat, în perioada amintită, 78,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada similară din 2012.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,6% din total turişti străini), iar din aceştia 85,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
De asemenea, cei mai mulţi turişti au provenit din Germania (217.478), Italia (170.342) şi Franţa (112.082), dintr-un total de 1,62 milioane. Sosirile în hoteluri au avut o pondere de 74,9%, în urcare cu două puncte procentuale.
Totodată, durata medie a şederii a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 2 zile la cei străini. Potrivit aceleiași surse, sosirile vizitatorilor străini, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada menționată, de 7,508 milioane, în creştere cu 1%.
Majoritatea vizitatorilor străini provin din Europa (93,8%). Dintre statele UE s-au înregistrat 58,6% din totalul sosirilor vizitatorilor străini. Cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,3%), Bulgaria (24%), Germania (9,5%), Italia (7%), Polonia (6,5%) şi Austria (4,2%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 10,618 milioane, în creştere cu 1,8%.
Turismul intern a revenit pe creștere
6 ianuarie 2014, 15:28
Ultima modificare în 6 ianuarie 2014, 17:28
2013 a însemnat pentru industria turismului din România o creștere a gradului de ocupare comparativ cu 2012. Din datele Institutului Naţional de Statistică (INS) reiese că sosirile şi înnoptările în structurile turistice au crescut la 11 luni, anul trecut, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, cu 3,1%, respectiv 0,6%.
Etichete: turism
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- S-a dat startul! Sporturile de iarnă așteaptă turiștii în noul an
- Rusia minimizează impactul boicotării JO de la Soci de către mai mulţi lideri occidentali
- RETROSPECTIVE 2013 – Sindicatele au militat în principal pentru modificarea Legii dialogului social şi majorarea salariului minim
- ”Invazie” de cazinouri în Europa
- Audi va investi 22 de miliarde de euro până în 2018, pentru a trece în faţa rivalului BMW
- Obama semnează acordul bugetar bipartizan ce relaxează reducerile pe doi ani
- Cea mai mare pierdere din ultimul deceniu pentru gigantul Mechel
- CEBR: Marea Britanie va fi prima economie europeană în 2030
- Miliardarul rus Serghei Pugacev, anchetat pentru falimentul Mejprombank
- China: Meritele lui Mao mai mari decât decât greşelile sale