institutiile de stat, oferindu-le in schimb servicii la suprapret. In ciuda rapoartelor Curtii de Conturi, Camera Deputatilor si Ministerul Afacerilor Externe au continuat sa lucreze cu aceiasi furnizori, platind uneori cu 30% mai mult pentru un bilet de avion. Din 2002 incoace, agentia Danco Pro a castigat cu consecventa licitatia organizata anual de Camera pentru achizitia de servicii turistice, bugetul de deplasari al Camerei depasind 50 miliarde lei pe an, dupa cum afirma surse din piata. La
institutiile de stat, oferindu-le in schimb servicii la suprapret. In ciuda rapoartelor Curtii de Conturi, Camera Deputatilor si Ministerul Afacerilor Externe au continuat sa lucreze cu aceiasi furnizori, platind uneori cu 30% mai mult pentru un bilet de avion. Din 2002 incoace, agentia Danco Pro a castigat cu consecventa licitatia organizata anual de Camera pentru achizitia de servicii turistice, bugetul de deplasari al Camerei depasind 50 miliarde lei pe an, dupa cum afirma surse din piata. La cat se ridica exact sumele cheltuite pentru plimbarile deputatilor nu putem sti intrucat Secretariatul general al respectivei institutii nu a binevoit sa raspunda la nici o intrebare. Iar daca n-ar fi vorba de bani publici, n-ar conta nici suma, nici faptul ca un control efectuat de Curtea de Conturi la Camera Deputatilor arata ca majoritatea criteriilor prin care se selecteaza agentia de turism sunt irelevante, iar sume uriase au fost cheltuite fara justificari. „In urma verificarii activitatii pe 2003, raportul arata ca sistemul de achizitie de servicii turistice nu a asigurat cele mai eficiente criterii de selectie si nu a condus la obtinerea unei economii pentru buget, iar caietul de sarcini a avut un rol formal“, spune Stefan Popa, consilier la Curtea de Conturi a Romaniei. Raportul preliminar a aratat ca agentia Danco Pro a facturat Camerei bilete de avion chiar si cu 30% mai scumpe decat a decontat companiilor aeriene, lucru pe care angajatii Curtii de Conturi l-au dovedit solicitand documente oficiale de la IATA Romania, asociatie care centralizeaza toate vanzarile de bilete de avion din tara. „In urma raportului negativ, Danco Pro a dat in judecata IATA, iar asociatia a refuzat sa mai permita accesul Curtii de Conturi la situatia vanzarilor. La scurt timp, agentia de turism a prezentat Curtii alte documente, prin care dovedea ca nu-si oprise bani in plus si virase tot ce incasase de la Camera catre compania aeriana. Curios este faptul ca Secretariatul general si serviciul de achizitii de la Camera au refuzat sa ne puna la dispozitie aceste acte, desi legea ii obliga“, relateaza consilierul Stefan Popa. In ciuda recomandarilor Curtii de a schimba caietul de sarcini si actualul furnizor, atat Danco Pro, cat si Camera Deputatilor si-au vazut mai departe de treaba. Intrebat de contractul cu Camera Deputatilor, Daniel Rodea, patronul firmei Danco, a declarat ca nu poate da detalii pentru ca are un contract de confidentialitate cu aceasta institutie. In 2005, agentia Danco a mai castigat licitatiile organizate la Ministerul Integrarii Europene, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei si Comertului si Ministerul de Finante. Cu alte cuvinte, este agentia care are cele mai mari contracte cu statul, deruland bugete de aproape 100 de miliarde lei. Cum a reusit aceasta performanta? „Pentru ca suntem baieti destepti si stim ce fel de tarife sa oferim. Suntem siguri ca vom castiga si licitatia de la MAE“, explica Daniel Rodea, patronul firmei. Insa reprezentantii Curtii de Conturi si ai celor mai mari agentii din piata spun ca acest lucru se datoreaza viciilor caietului de sarcini, inventat in 2002 de Camera si preluat de toate ministerele. Agentiilor participante la licitatie li se cere sa ofere tarife in lei si euro, cu week-end si fara week-end, la clasa business si la clasa economica, pe mai multe destinatii si mai multe companii aeriene. In final, se face o medie intre toate tarifele oferite pentru o destinatie si apoi media celorlalte medii, iar cine obtine cea mai mica medie castiga. „Sistemul nu este bun, pentru ca agentia care ofera tarife mai mici pe clasa business si mai mari pe clasa economica decat ale companiilor aeriene va iesi totdeauna cu o medie mai mica, desi in general la ministere biletele la clasa business inseamna maximum 5% pe an, toate celelalte fiind la clasa economica. Cu alte cuvinte, agentia care castiga va practica automat tarife mult mai mari decat ale companiilor aeriene, castigand pe nedrept“, spune Ion Antonescu, patronul agentiei Marshal. Pe acest principiu a decurs si licitatia tinuta luna trecuta la MIE, unde 40% din calatorii sunt spre Bruxelles, licitatie asupra careia planeaza acuzatiile celorlalti participanti. Daniel Rodea sustine ca a castigat pe drept licitatia la MIE, pentru ca tarifele date de agentia sa, intr-adevar mai mari cu peste 100 de euro decat tarifele medii ale Tarom, erau valabile pentru deplasari de trei zile, asa cum sustine ca sunt majoritatea deplasarilor la MIE. „Pentru noi, aceste contracte sunt mai mult de imagine si ele reprezinta doar 7% din cifra de afaceri, de opt milioane de dolari de anul trecut“, spune Daniel Rodea, explicand ca-si permite sa piarda cateva sute de euro la un bilet clasa business, deoarece sunt doar cateva pe an. Carmen Marinescu, membra a comisiei de licitatie la MIE, confirma afirmatiile patronului de la Danco, precizand totodata ca in caietul de sarcini nu se cereau tarife pentru deplasari de trei zile, ci tarife generale. Angajata MIE a recunoscut apoi ca tariful mediu pe destinatie nu este relevant pentru tariful real platit de minister, insa atata timp cat caietul de sarcini a fost aprobat de Ministerul de Finante, inseamna ca este bun! Un alt raport al Curtii de Conturi se refera la bugetul pentru deplasari al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din 2003, an in care MAE a avut un buget de 63,3 miliarde lei si a lucrat cu agentia Olimpic International. Si de data aceasta, raportul demonstreaza negru pe alb ca la biletele in circuit, specifice activitatii curierilor diplomatici, bilete care reprezinta 40% din totalul cheltuielilor, agentia Olimpic a facturat MAE sume mai mari decat cele decontate companiei aeriene. Mai mult, se arata in raport, biletele in circuit nici macar nu au fost reglementate prin caietul de sarcini, iar pentru celelalte destinatii, agentia a vandut biletele de avion in cele mai multe cazuri la pretul maxim din oferta sa. Ce spune George Nicolescu, patronul agentiei Olimpic? „Cei de la Curtea de Conturi nu au verificat toate biletele, au luat cateva la intamplare, iar cele verificate nu faceau parte din contract. Noi am respectat intocmai tarifele din contract“, afirma George Nicolescu. El mai spune ca agentia sa a solicitat de multe ori schimbarea criteriilor de licitatie practicate de institutiile publice si ca daca acestea nu se schimba, nu va mai lucra cu institutiile de stat, care reprezinta doar 10% din cifra sa de afaceri, de 300 miliarde lei.