Restricțiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului au avut un impact major asupra turismului la nivel mondial. Acest lucru a fost resimțit cel mai mult de țările care trăiesc în cea mai mare parte din turism.
Într-o perioadă în care ridicarea restricțiilor și repornirea economiilor la nivel mondial reprezintă o prioritate primordială pentru guverne, redeschiderea frontierelor și condițiile de primire a turiștilor continuă să dea bătăi de cap.
Corelația logică cu evoluția pandemiei de coronavirus în țările de origine nu este acceptată uşor și orice restricție provoacă reacții puternice. Edificator în acest sens este exemplul Italiei, care a ridicat tonul împotriva Atenei, care a refuzat să-şi deschidă graniţele pentru turiştii italieni. Ministrul italian de externe Luigi Di Maio a subliniat că „Italia crede în spiritul european, dar este gata să își închidă frontierele pentru oricine care nu o respectă”. „Credem în cooperare, dar și reciprocitate. În acest spirit, voi face aceste trei vizite. Când mă voi duce la Atena, voi avea cu mine toate datele epidemiologice pentru a arăta care este situația în toate regiunile italiene”, a mai spus șeful diplomației italiene.
Vineri, ziarul italian La Repubblica a publicat o scrisoare comună a guvernelor italiene și spaniole adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care solicită ca frontierele statelor membre UE să fie deschise cât mai curând posibil.
Cei doi prim-miniștri, Giuseppe Conte și Pedro Sanchez, sunt de părere că ar trebui să fie din nou în vigoare deplina libertate de mișcare în Uniune și în spațiul Schengen, cu criterii de securitate ce pot fi stabilite de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
În același timp, ei solicită adoptarea unor criterii sanitare comune în întreaga Uniune Europeană pentru sectorul transporturilor, cu protocoale semnate de toate statele membre. „Italia și Spania se grăbesc să ajungem la un set clar de reguli, astfel încât sezonul turistic să poată reîncepe cât mai curând posibil”.
Un „grazie” italian pentru Germania
Ministrul italian de externe a salutat decizia Ministerului German de Externe de a permite călătoriile turistice în Italia, din 15 iunie, drept un act de „devotament și transparență” față de țara sa. După ridicarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Di Maio a efectuat prima vizită oficială în străinătate la Berlin.
Potrivit corespondentului agenţiei Athens News, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său german Haiko Maas, Di Maio a mulțumit guvernului german pentru sprijinul acordat în timpul pandemiei şi, răspunzând la o întrebare despre comentarii negative din partea italiană, s-a limitat să reafirme încrederea în guvernul german, al cărui sprijin „nu a lipsit niciodată”.
La rândul său, Maas a recunoscut că „unele lucruri s-ar fi putut face mai repede și cu mai puțină birocrație” și a subliniat că a apreciat în mod special „gestul important” al omologului său de a vizita Berlinul.
Turismul a fost unul dintre punctele principale pe ordinea de zi a discuțiilor, a explicat ministrul italian, adăugând că a primit asigurări personale că există intenția de a permite din nou fluxurile turistice din Germania spre Italia, începând cu 15 iunie, când Berlinul este de așteptat să ridice directiva sa generală privind călătoriile.
„Este o decizie de devotament și transparență față de Italia”, a spus Di Maio, adăugând că decizia Germaniei reflectă pe deplin şi condițiile sanitare din țara sa. El a promis transparență absolută în privinţa evoluţiei coronavirusului și s-a declarat în favoarea aplicării unor norme unitare în Uniunea Europeană în ceea ce privește turismul – indiferent de mijloacele de transport, avioane, nave, mașini.
Planul cipriot
Cipru ridică treptat măsurile restrictive pentru coronavirus, odată cu redeschiderea aeroporturilor sale marțea viitoare, după aproape trei luni în care au fost închise, urmând să implementeze şi un plan ambițios pentru acoperirea costurilor de îngrijire medicală pentru eventualii vizitatori care se vor îmbolnăvi.
Chiar dacă aeroporturile sale din Larnaca și Paphos se deschid marți pentru turiști – primul zbor fiind așteptat de la Atena, în jurul orei 12:00 – nici Marea Britanie și nici Rusia nu se numără printre cele 19 țări ai căror cetăţeni au voie să viziteze Cipru. Lista țărilor permise, printre care Bulgaria, Germania și Malta, a fost selectată pe baza datelor epidemiologice și a fost împărțită în două categorii.
Inițial, toți călătorii vor trebui să prezinte un test negativ pentru coronavirus, care trebuie să fi fost realizat cu cel mult 72 de ore înainte de călătorie, dar din 20 iunie doar cei din cele șase țări din a doua categorie – cum ar fi Polonia și România – vor trebui să prezinte teste.
Potrivit guvernului, listele vor fi revizuite săptămânal astfel încât vor putea fi adăugate alte țări, notează Naftemporiki.gr.
Cipru va acoperi, de asemenea, costurile pentru cazare, masă și îngrijire pentru turiștii care s-ar putea îmbolnăvi de COVID-19 în timpul șederii lor în țară, precum și găzduirea și mesele membrilor familiilor sau persoanelor apropiate. Guvernul a desemnat un spital de 100 de paturi pentru pacienții COVID-19, special pentru turiști, în zona Larnaca, iar pentru turişti vor fi rezervate 112 paturi de terapie intensivă. De asemenea mai multe hoteluri de patru stele vor oferi 500 de camere pentru carantinarea persoanelor venite în contact direct cu turiștii care s-ar putea îmbolnăvi.