Cu această ocazie tour-operatorii români s-au adresat atât publicului austriac interesat să călătorească în România, cât şi partenerilor şi operatorilor de turism austrieci, care s-au putut informa cu privire la particularităţile pieţei locale, industriei hoteliere şi ospitalităţii din România. Expozanţii au avut ca scop promovarea României atât din punct de vedere cultural, cât şi natural, punându-se accentul în primul rând pe destinaţiile cele mai apreciate ale ţării noastre, printre acestea numărându-se mănăstirile din nordul Moldovei, zona Maramureşului şi Delta Dunării, dar şi oraşele Sibiu şi Bucureşti.
La standul României au fost printre altele prezenţi Asociaţia pentru Turism Bucovina, Dafora Turism, Direct Travel, George Turism, Karpaten Tourism, Paralela 45 Turism, Tarom, Zenit Voyages, dar şi Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Tulcea, care au prezentat oferta turistică a oraşelor Sibiu şi Tulcea, subliniind totodată şi potenţialul turistic al judeţelor respective.
Expozanţii au distribuit materiale de promovare turistică: hărţi, pliante şi broşuri de prezentare a obiectivelor turistice din România, a unităţilor de cazare, dar şi obiecte promoţionale precum rucsacuri, perne de călătorie, umbrele şi pungi inscripţionate.
Potrivit directorului Biroului de Turism al României la Viena, domnul Simion Giurcă, numărul turiştilor austrieci care au vizitat România, în anul 2011, a fost de 184.000 de persoane.
„În 2011, în România s-a înregistrat o creştere a numărului de turişti austrieci”, a afirmat domnul Giurcă, subliniind că aceeaşi tendinţă urmează să se manifeste şi în 2012, când numărul turiştilor austrieci ar putea să atingă 190.000 – 200.000 de persoane. Până în prezent, 2007 a fost cel mai bun an turistic pentru România, an în care 218.000 austrieci au vizitat ţara noastră.
Ca dovadă, o serie de tour-operatori austrieci au prezentat la rândul lor oferte pentru România. Printre cei mai importanţi se numără Kneissl Touristik (pe coperta principală a broşurii acestuia apărând o fotografie înfăţişând o frescă de la Voroneţ) ce oferă un tur complet al României pe ruta Oradea-Sibiu-Braşov-Sinaia-Bucureşti-Constanţa-Iaşi-Baia Mare, cu oprire la Mănăstirile din Moldova şi Delta Dunării, Klug der Reiseloewe (ce se concentrează pe Delta Dunării şi Transilvania), Grubber, Club 50 şi Ruefa Reisen, unul dintre cei mai importanţi tour-operatori austrieci, a cărui ofertă axată pe ruta Bucureşti-Sinaia-Bran este deja epuizată.
Cu prilejul deschiderii târgului s-a organizat şi o seară românească la care au luat parte, printre alţii, Excelenţa Sa doamna Silvia Davidoiu, ambasadorul României la Viena, şi directorul Biroului de Turism al României la Viena, domnul Simion Giurcă.
Ferien-Messe Wien este un târg internaţional de turism cu oferte de vacanţe, călătorii şi agrement, fiind principalul eveniment de profil din Austria ce se adresează publicului larg.
La cea de-a 37-a ediţie a târgului, cea de anul acesta, peste 800 de expozanţi din aproximativ 70 de state şi-au prezentat cele mai populare destinaţii de vacanţă. Mai mult de o sută de mii de persoane şi mii de experţi din sectorul turistic iau parte anual la acest eveniment dedicat industriei turismului. Acest eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a se informa cu privire la vacanţele pe care urmează să le întreprindă, oferind o mare varietate de destinaţii turistice, precum şi posibilitatea de a rezerva pe loc diverse excursii.
Târgul înregistrează la fiecare ediţie peste 700 de expozanţi din peste 70 de ţări, iar ediţia precedentă s-a bucurat de prezenţa a peste 116.000 de vizitatori.
În paralel, în salonul adiacent Ferien-Messe Wien, se desfăşoară două alte expoziţii respectiv „Vienna Autoshow” – cea mai cunoscută expoziţie auto din Austria (la care a fost prezentă şi firma producătoare de automobile Dacia cu trei modele Sandero, Logan şi Duster) -, precum şi „Cook and Look”, o manifestare dedicată gastronomiei.
Sursa: Agerpres
Turismul românesc, promovat în Austria. 15 expozanți la Ferien-Messe Wien
16 ianuarie 2012, 08:27
Ultima modificare în 16 ianuarie 2012, 10:27
Cincisprezece expozanţi din România au luat parte la Ferien-Messe Wien - târgul internaţional de turism desfăşurat la Viena între 12 şi 15 ianuarie - promovând ţara noastră ca destinaţie turistică şi prezentând publicului austriac oferte de vizitare a diferitelor regiuni ale ţării.
Etichete: expozitie,
promovare,
promovarea româniei,
turism,
viena
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook