In materie de economie, romanul se naste cu doua idei fixe: bunastarea patriei nu poate veni decat din dezvoltarea agriculturii si a turismului. In agricultura nu se platesc impozite, dar se cer subventii. Turismul este mai degraba asociat cu bunastarea celor care lucrau in domeniu inca inainte de 1989. Dupa acel moment, tot ei au fost cei care au preluat de la stat hotelurile, motelurile si restaurantele. Bulgarii, vecinii nostri, fara sa tina seama de sloganuri gen sa incurajam capitalul bulgaresc, au concesionat hotelurile de pe litoralul lor unor mari operatori internationali.
Romania a inceput cu locatia de gestiune, idee odioasa, care a dus la devalizarea activelor din turism si a continuat cu vanzarea acestora tocmai celor care le devalizasera. Rezultatul, daca e sa ne referim numai la litoral, a inceput sa se vada: vechii nostrii hotelieri, care stiu ca in fiecare vara trebuie sa-ti propui sa scoti un profit cat toata investitia, practica niste preturi care i-au speriat si pe occidentali. Lasam la o parte faptul ca si mai toti cei care lucreaza pe litoralul romanesc sunt dupa chipul si asemanarea proprietarilor, aplicand acelasi principiu: ne imbogatim acum sau niciodata. Daca, pana acum, concurenta turcilor sau grecilor se simtea mai putin, partial datorita distantelor, acum bulgarii atrag direct turistii romani. Prin ce? Preturi mai omenesti si servicii decente. Firmele straine care au investit in hotelurile bulgaresti nu-si propun, probabil, sa-si amortizeze investitia intr-o vara. Turistii straini prefera intr-o masura mult mai mare litoralul bulgaresc decat cel romanesc. Oare de ce? Problema nu este ca un proprietar lacom al unui hotel va da faliment, ci ca, dupa o politica falimentara a fostului ministru al turismului, Dan Matei Agathon, turismul contribuie cu procente nesemnificative la crearea PIB, iar diferenta dintre banii care vin in tara datorita turismului si banii care ies, era, pana in urma cu un an, negativa.
Faptul ca avem munti, mare, Delta Dunarii si atatea altele nu sunt de ajuns pentru a castiga bani din turism. Cu ospitalitatea romaneasca ar trebui s-o lasam mai usor daca o masuram prin calitatea serviciilor. Sigur, si guvernele au partea lor de vina: toate au preferat sa subventioneze intreprinderi falimentare sau pretul biletelor de tren in loc sa investeasca in infrastructura. Acelasi lucru se intampla si acum. Romania poate fi un caz de studiat in facultati: cum poti sa ai toate atuurile naturale pentru a atrage turistii si, totusi, sa nu castigi decat sume nesemnificative din turism.
Romania poate fi un studiu de caz: cum poti sa ai toate atuurile naturale pentru a atrage turistii, dar sa nu castigi decat sume nesemnificative.