Şi veniturile Turciei din turism au urcat cu 8,7% în perioada aprilie-iunie 2017, la 5,41 miliarde de dolari. Conform datelor publicate luni de Institutul de Statistică (TurkStat), 81% din venituri au venit de la vizitatorii străini, iar restul de la cetăţenii turci care locuiesc în străinătate. 

"Redresarea sectorului turismului din Turcia continuă. Dar datele referitoare la trimestrul doi din 2017 arată că va mai dura până când Turcia va ajunge la nivelul din 2014", a scris adjunctul premierului turc, Mehmet Simsek, pe contul său de Twitter. 

Aproximativ 2,3 milioane de cetăţeni turci au călătorit peste hotare în perioada aprilie-iunie 2017, în creştere cu aproape 13% faţă de trimestrul doi din 2016. 

În pofida revenirii înregistrată în luna aprilie, industria turistică din Turcia este departe de nivelul istoric. Exceptând datele pentru 2016, numărul vizitatorilor din luna aprilie 2017 este cel mai mic pentru această lună de după 2010, ceea ce scoate în evidenţă terenul pe care îl are de recuperat industria turistică. 

Relansarea turismului este crucială pentru Turcia, care se bazează pe valuta adusă de turiştii străini pentru a acoperi un deficit de cont curent preconizat să se ridice la 4,7% din PIB în acest an. 

Sectorul turistic asigură peste un milion de locuri de muncă şi este responsabil pentru 4,5% din PIB-ul Turciei, evaluat la 800 miliarde de dolari. 

AGERPRES