Turkish Airlines a raportat pierderi nete de 47 milioane de lire turceşti (13 milioane de dolari) în 2016, faţă de un profit de trei miliarde de lire turceşti în 2015.
În prima parte a lui 2016, atentatele teroriste care au afectat zonele comerciale şi turistice ale Turciei, precum şi înrăutăţirea relaţiilor cu Kremlinul au dus la scăderea câştigurilor operatorului turc. Eforturile Turkish Airlines de a se redresa în urma acestor incidente au fost împiedicate de tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie.
În 2016, numărul de pasageri transportaţi de linia aeriană Turkish Airlines a urcat cu 2,5%, la 62,8 milioane, sub obiectivul companiei, care viza un avans de peste 18%.
Turkish Airlines, a patra cea mai mare companie aeriană din Europa, zboară în mai multe ţări decât orice altă companie aeriană, cu 323 de avioane care deservesc 289 de destinaţii la nivel global, 240 internaţionale şi 49 interne. În România, Turkish Airlines oferă zboruri spre trei destinaţii: Bucureşti, Constanţa şi Cluj.
Şi veniturile din turism ale Turciei au scăzut cu 29,7%, până la 22,1 miliarde de dolari în 2016, pe măsură ce numărul vizitatorilor străini a înregistrat o scădere dramatică, arată cifrele oficiale publicate recent de Institutul de statistică Turkstat.
Anul trecut, numărul turiştilor străini în Turcia s-a redus cu 30% comparativ cu 2015, până la 25,3 milioane, după o serie de atacuri teroriste, inclusiv unul la principalul aeroport din Istanbul, şi o tentativă eşuată de puci militar în luna iulie.
Sectorul turistic asigură peste un milion de locuri de muncă şi este responsabil pentru 4,5% din PIB-ul Turciei, evaluat la 800 miliarde de dolari.
AGERPRES