Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a denunţat joi \\\\\\\'caracterul politic\\\\\\\' al convocării sale, la ieşirea de la audierea la parchetul din Varşovia, unde a fost interogat în calitate de martor într-o investigaţie asupra prăbuşirii avionului prezidenţial polonez în 2010 în Rusia, relatează AFP. Totodată, el a exprimat o puternică îngrijorare faţă de viitorul Poloniei în UE.
‘Întregul context face ca acest caz să aibă un caracter politic’, a declarat Tusk în finalul audierii sale care a durat peste opt ore.
Preşedintele partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, atribuie liberalilor din tabăra lui Tusk responsabilitatea morală pentru moartea fratelui său geamăn, şeful statului Lech Kaczynski, care şi-a pierdut viaţa în catastrofa aviatică de lângă Smolensk, în vestul Rusiei, împreună cu alte 95 de persoane.
Tusk a declarat că ‘nu are nicio îndoială că, pentru puterea actuală, justiţia urmează să servească drept instrument în lupta împotriva adversarilor, opoziţiei sau a persoanelor care nu-i plac’.
‘Nu are de ce să-mi fie frică, preşedintele (PiS Jaroslaw) Kaczynski nu mă va speria. Indiferent de încrâncenarea cu care m-ar ataca’, a lansat Tusk în faţa presei.
Procurorii îl convocaseră pe Tusk ‘în cadrul anchetei privind neglijenţe ale funcţionarilor statului’ în cursul autopsierilor victimelor catastrofei.
În cursul dimineţii, liderul PiS a încercat să-l intimideze pe fostul premier polonez.’Are de ce să-i fie frică’, a declarat Kaczynski pentru site-ul ultracatolic radiomaryja.pl, fără alte precizări.
La rândul său, Donald Tusk şi-a exprimat o puternică îngrijorare faţă de viitorul Poloniei în UE, care ‘se prezintă sub forma unui mare semn de întrebare. Înţeleg emoţiile polonezilor, care sunt îngrijoraţi atât pentru tribunale, cât şi pentru viitorul Poloniei în UE.’
‘Resimt aceasta ca un preambul la un anunţ potrivit căruia UE nu este necesară Poloniei şi viceversa şi, în opinia mea, acest moment ar fi unul dintre cele mai periculoase din istoria noastră. Mă tem că suntem mai aproape ca oricând de acest moment’, a adăugat el.
O serie de legi care reformează justiţia, adoptate de PiS, au provocat manifestaţii imense în toată Polonia la sfârşitul lunii iulie. Opoziţia estimează că ele ar subordona sistemul judiciar puterii politice, cea a PiS, partid majoritar în ambele camere ale parlamentului.
Preşedintele Andrzej Duda s-a opus prin veto la două dintre ele, estimând că reformele respective – subordonând justiţia puterii politice – confereau prea multă putere procurorului general, care este şi ministru al justiţiei.
Comisia Europeană a lansat sâmbătă o procedură de infringement împotriva Poloniei ca urmare a publicării în Jurnalul oficial a Legii asupra organizării jurisdicţiilor de drept comun. Executivul european a dat termen o lună Poloniei pentru a răspunde scrisorii sale de punere în cauză.
Donald Tusk fusese audiat deja în aprilie ca martor într-o anchetă care viza doi foşti şefi ai contraspionajului militar cărora li se reproşa că şi-ar fi ‘depăşit competenţele’ colaborând cu serviciul de informaţii rus FSB după catastrofa de la Smolensk.
În urmă cu 15 zile, într-un discurs rostit în parlament, liderul conservator i-a acuzat pe deputaţii opoziţiei că l-ar fi ‘distrus, asasinat’ pe fratele său geamăn Lech Kaczynski.
Interpelat de jurnalişti în faţa intrării parchetului, Donald Tusk a estimat că ‘ceea ce a spus Jaroslaw Kaczynski în parlament, în acest paroxism de mânie şi furie arată clar care sunt intenţiile’ în legătură cu convocarea sa.AGERPRES