TVA s-ar putea micşora de la jumătatea acestui an, fiind luată în calcul chiar o cotă de 20%. Paradoxal, prăbuşirea încasărilor la buget, dublată de incapacitatea guvernului de a cheltui investind productiv în economie, deschide calea pentru reducerea taxei. Mediul privat ar rămâne, astfel, cu resurse dacă statul tot se dovedeşte neputincios.
Reducerea TVA de la 24 la 19% este o decizie politică, aşa cum a fost şi majorarea sa în urmă cu cinci ani. Toate datele privind încasările bugetului şi răsfrângerea acestei poveri asupra mediului privat probează că măsura din 2010 a fost o eroare, că nu a avut nicidecum o fundamentare şi un parcurs care să-i probeze viabilitatea economică.
Diminuarea TVA poate fi susţinută de două argumente. Primul motiv este că TVA de 24% şi-a epuizat efectul pozitiv pentru încasări şi a devenit, în ultimul an, nocivă inclusiv pentru buget, după cum reiese din datele Ministerului de Finanţe. Iar al doilea este că guvernul nu are capacitatea să cheltuiască pentru investiţii, acumulând bani în buget pe care îi virează, eventual, spre măsuri sociale, aşa cum s-a întâmplat în toamna anului trecut. În aceste condiţii, diminuarea taxei ar recapitaliza mediul privat, dându-i resurse de investiţii. Guvernul ar da un impuls economiei pe care a dovedit, deja, că nu o poate ajuta cu mari investiţii, aşa cum planifica.
Majorarea TVA a sufocat economia
După creşterea de la 19 la 24%, statul a strâns mai mult din TVA între 2010 şi 2011, dar trendul s-a inversat din 2012. După nici doi ani, colectarea a început să slăbească, evaziunea fiscală să crească, implicit, arătând clar că a fost atins pragul de sus, punctul de la care plata devine imposibilă pentru că sufocă activitatea, o lasă fără resurse de investiţii şi chiar de supravieţuire. Dacă în 2009, evaziunea la TVA era de 9% din Produsul Intern Brut (PIB), conform estimărilor Consiliului Fiscal, în 2013, ajunsese la 12,2%. Anul 2014 a însemnat atingerea unui record negativ pentru TVA. Încasările au ajuns, ca pondere în PIB, sub nivelul din 2010, adică la 7,5% din PIB faţă de 7,7%, în urmă cu cinci ani. Au fost strânse la buget circa 50 miliarde de lei din TVA, cu 10 miliarde lei mai puţin decât în anul anterior şi cu 4 miliarde lei sub ţinta programată prin legea bugetului pentru 2014. Chiar dacă ar exista explicaţii pentru această scădere vertiginoasă – evaziune, control ineficient al Fiscului, rambursări masive de taxă către companii -, rezultatul este prea slab pentru ca ele să fie suficiente, mai ales că activitatea din comerţ a continuat să crească în ultimii ani, în 2014 fiind cu 7% peste nivelul din 2013.
Promisiunea TVA de 20%
Prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul de finanţe, Darius Vâlcov, au declarat, în repetate rânduri, că TVA va scădea în cel mult un an. Este chiar luată în calcul diminuarea taxei de la jumătatea lui 2015, cu două până la patru puncte procentuale. Evident că planurile guvernului nu au ca justificare eşecul creşterii TVA la 24%, una dintre cele mai ridicate cote din Uniunea Europeană după Ungaria, Suedia şi Danemarca. Guvernanţii continuă să vorbească despre venituri bugetare în plus. Problema este de unde apare „plusul“? „Dacă după primul trimestru vom vedea că avem încasări suplimentare de 2 miliarde lei, vom putea, undeva la jumătatea anului, să luăm măsura de reducere a TVA cu 2% (2 puncte procentuale – n.red.). Dacă vom vedea că vor fi 4 miliarde în plus, vom merge cu 4% (puncte procentuale – n.red.). Bineînţeles, va fi decizia politică, ori pe un anumit sector, ori de la începutul anului 2016. Excedentul ne va permite să ne îndreptăm spre această măsură“, a declarat, recent, ministrul Vâlcov.
Investiţiile statului s-au prăbuşit
Excedentul despre care vorbeşte oficialul nu apare dintr-o mai bună colectare a taxelor, aşa cum ar părea la prima vedere. Veniturile nu trec de 30% din PIB, de prea mulţi ani, ca să mai existe vreun dubiu că pot apărea rezultate spectaculoase peste noapte. În fapt, este vorba despre cheltuieli mai mici şi, din păcate, nu de o mai bună administrare sau reformare a statului, care consumă aproximativ o treime din bugetul ţării pentru propria funcţionare – salarii, bunuri şi servicii -, ci din micşorarea investiţiilor. Ultimii doi ani au fost dintre cei mai slabi pentru lucrări publice. Blocajul a fost creat de legislaţia întortocheată, dar şi de schimbarea priorităţilor de finanţare în funcţie de dorinţele sau interesele celor care au condus ministerul Dezvoltării şi pe cel al Transporturilor. Consecinţele se văd cu ochiul liber: autostrăzile se construiesc în ritm de melc, proiectele sunt abandonate, fondurile europene irosite. Iar guvernanţii spun tot mai des şi pe diverse voci că de vină nu este doar incompetenţa, ci mai ales frica de procurori. În 2013, investiţiile au fost de 32,4 miliarde lei, deşi erau programate 40 miliarde, iar în 2012, au fost de 31 miliarde lei. Pentru acest an, guvernul a planificat investiţii de 44 miliarde lei, bazate în principal pe atragerea fondurilor europene. Experienţa a dovedit, însă, că banii comunitari se obţin foarte greu, ceea ce lasă necheltuite sumele prevăzute în buget pentru cofinanţare, sume care pot fi realocate. În plus, Ministerul Finanţelor şi-a pus la punct şi o strategie pentru scenariul foarte probabil în care ordonatorii de credite nu vor cheltui conform programului. Stabilind ţinte trimestriale de cheltuieli, ministerul va bloca fondurile neutilizate şi va acumula excedent care îi va permite atât atingerea ţintei de deficit, destul de ambiţioasă de altfel, cât şi o eventuală scădere a TVA.
În acelaşi timp, de la planurile pe hârtie la punerea în practică, investiţiile au însemnat, în nenumărate situaţii, risipă, sursă de corupţie şi mită electorală. Zeci de mii de şantiere au fost începute şi abandonate, mai ales în anii 2007-2009. Construcţiile în paragină au, în puţine cazuri, şanse să mai fie terminate. Presa locală abundă de exemple. Terenuri de fotbal, şcoli, parcuri sau săli sport au fost lăsate de izbelişte prin oraşe şi comune, demonstrând că nu orice investiţie a statului este productivă pentru economie, ba dimpotrivă, că miliarde de lei pot fi tocate fără niciun beneficiu social.
FMI este în stand-by
Fiind o decizie politică, reducerea TVA se poate izbi de opoziţia FMI, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul contribuţiilor sociale. Însă, luând ca reper reacţia guvernului de anul trecut, este destul de clar că relaţiile tensionate cu experţii de la Washington nu mai contează decisiv în politica de la Bucureşti. De altfel, nici misiunea din ianuarie a FMI nu mai are anvergura de altădată. Oficialii au dat semnale că finalizarea discuţiilor cu o scrisoare de intenţie nu este o prioritate, iar îngheţarea acordului, în continuare, nu mai este o problemă. Viziunea FMI este discutabilă, în multe puncte. Cu toate acestea, este ştiut că reforme structurale vitale pentru economie nu ar fi fost posibile fără supravegherea Fondului. Companiile de stat cu pierderile şi datoriile lor care virusează mediul economic, fiind o permanentă sursă de corupţie pentru politicieni, au rămas pe agenda FMI, nu însă şi a guvernului. Privatizările sunt amânate sine die, managementul privat s-a dovedit o farsă, iar dezastrul din aceste companii îmbolnăveşte, cu fiecare zi, economia.
Descătuşat de FMI, guvernul ar putea decide scăderea TVA, mai ales că, în acest fel, ar lua din mâna opoziţiei, respectiv a PNL care se pregăteşte să treacă la putere, singura promisiune tentantă. Partea bună este că măsura ar reîmprospăta mediul de afaceri. Totuşi, nu este singura decizie fiscală pe care o pregăteşte executivul. În a doua jumătate a lunii februarie, în Parlament va ajunge proiectul legii Codului fiscal care va aduce modificări de substanţă în taxarea proprietăţilor, dar şi în domeniul impozitării veniturilor, profiturilor, stabilirii contribuţiilor de asigurări şi a accizelor. Chiar dacă aceste schimbări vor mai drena nişte bani de la privat către stat, reducerea TVA ar contrabalansa decisiv în favoarea companiilor şi a cetăţenilor, impulsionând consumul.