Georgică Severin a fost invitat la DC News, acolo unde a vorbit despre emisiunea sa de la TVR care a fost scoasă din grilă, deși avea audiențe. Acesta a explicat, întrebat de Val Vâlcu dacă a fost gândită decizia de a o scoate din grilă, că emisiunea jurnalistului Ionuț Cristache era una incomodă.
„Va referiți la emisiunea lui Ionuț Cristache. Cine răspunde pentru această decizie… E simplu. Emisiunea lui Ionuț Cristache a fost eliminată pentru că era incomodă și s-au dat dispoziții în acest sens. Nu știu, presupun. Cel care a luat decizia? Vreau să vă spun că s-au schimbat atât de mult conducerile programelor că eu nu mai știu perioada, când și cum a fost eliminată emisiunea lui Ionuț Cristache. El ne poate da detalii pe chestia asta.
Ca să se rezolve ceva acolo este nevoie de o decizie politică luată rapid și executată rapid, nu neapărat ca în Israel, să-l închizi la 11 noaptea și să-l deschizi din nou la 7 dimineața, dar trebuie luată o decizie politică care să țină cont și de eficiența economică, dar și de menirea constituțională a instituției.”, a spus Georgică Severin.
Mașinăria de vot din TVR
Georgică Severin a vorbit și despre mașinăria de vot din TVR despre care spune că există proiecte de hotărâre care trec și cu trei sau patru voturi împotrivă. El mai spune că mașinăria de vot funcționează foarte bine, subliniind că, de cele mai multe ori nici nu există comentarii.
„Vă pot spune, la modul extrem de obiectiv, că avem proiecte de hotărâre care trec de obicei pe bandă rulantă cu 3 ,4 voturi împotrivă, n-ai ce să faci. Mașina de vot funcționează perfect și de multe ori fără comentarii, în afară de ale mele și ale unor alți colegi. Discuțiile care au loc sunt legate în general de problemele departamentelor din care fac parte membrii Consiliului de Administrație. Așa s-a întâmplat să fie numiți.
Avem trei reprezentanți ai studiourilor teritoriale și vă dați seama că problematica studiourilor teritoriale depășește ca interes pe a studioului central, avem 4 reprezentanți ai minorităților departamentelor de la minorități. Așa s-a întâmplat.
Deci, problemele minorităților sunt foarte importante, și de fiecare dată când se discută ceva, se pune problema ce facem cu secția în limba cutare sau cutare, dar nu discutăm despre emisiunile de prime-time și nu să discutăm în sensul în care să intervenim. Totdeauna m-am opus intervenției în editorial și spun clar că nu este rolul Consiliului de Administrate și nici al președintelui.
Dar să discutăm, de exemplu, despre raportul între suma alocată pe minut pe emisie la un program și audiență. Că atunci când stăm în audiențe puțin mai jos decât glezna broaștei, nu este o plăcere.”, a continuat invitatul de la DC News.
Situația perpetuează
Nu în ultimul rând, Georgică Severin a mai spus că toate aceste lucruri fac ca situația să perpetueze, subliniind că prioritățile sunt, de foarte multe ori, secundare.
„Toate acestea fac că situația să se perpetueze. Prioritățile sunt de multe ori secundare, iar Consiliul de Administrație este pus în situația a nici măcar să gestioneze, ci să accepte și să gireze o serie întreagă de decizii care, din punctul meu de vedere, nu au un fundament economic și nici măcar în audiență.”, a spus Georgică Severin