SRTv anunţă că, de anul viitor, TVR Moldova va trece la emisia High Definition, după ce Consiliul de Administrație a aprobat în ședința de ieri achiziția echipamentelor necesare. Astfel, începând cu anul 2021, toate emisiunile realizate de studioul TVR din Chișinău vor putea fi vizionate în format HD de către telespectatorii de peste Prut.
„Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat în şedinţa de ieri ultima tranşă din fondurile necesare achiziţiei de echipamente pentru realizarea producţiei postului TVR Moldova în format High Definition (HD). Fondurile sunt destinate investiţiei în tehnica aferentă producţiei de programe informative, publicistice şi de divertisment realizate de Studioul TVR din Chişinău. Emisiunile Telejurnalul TVR Moldova, ‘Punctul pe AZi’, ‘Conexiuni’, ‘Obiectiv Comun’, ‘MATINALII’, dar şi proiectele speciale pe care colegii de la Chişinău le realizează pentru a marca evenimente de interes naţional, alături de programele care sunt deja realizate la Bucureşti în format HD, vor ajunge în 2021, într-o calitate superioară a imaginii, în casele telespectatorilor de peste Prut”, se arată într-un comunicat transmis joi de Televiziunea publică.
TVR Moldova și-a reluat activitatea în decembrie 2013
Conform comunicatului transmis de sursa citată, TVR Moldova este investiţia strategică a statului român în mass-media din Republica Moldova, prin intermediul Societăţii Române de Televiziune. Postul şi-a reluat activitatea la data de 1 decembrie 2013, ca urmare a încheierii acordului de soluţionare amiabilă a cererii depuse la CEDO de către Societatea Română de Televiziune.
Postul TVR Moldova transmite 24 de ore din 24, în timp real, imaginea societăţii româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut, în toate aspectele ei. TVR Moldova promovează cultura şi limba română, tradiţiile şi spiritualitatea naţională, obiceiurile care alcătuiesc identitatea poporului român. Totodată, prin programe produse în Republica Moldova, în România şi achiziţionate de la parteneri străini, postul susţine consecvent şi activ integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, se precizează în comunicatul TVR.