Televiziunea Română a anunțat, joi, într-un comunicat, că urmează să organizeze ediția a XX-a a Festivalului Internațional Cerbul de Aur din 2021, după ce ediția din acest an a fost anulată din cauza pandemiei.
Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat organizarea, în 2021, a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, sub rezerva aprobării bugetului evenimentului, cu respectarea eventualelor restricţii ce vor fi în vigoare în contextul pandemiei de COVID-19.
„După un an dificil, sper că apariţia vaccinului anti-COVID şi măsurile de prevenţie vor putea face posibilă organizarea Cerbului de Aur 2021. Şi mai sper că, alături de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, dar şi cu ceilalţi parteneri tradiţionali, să putem organiza din nou Cerbul de Aur, acest eveniment important pentru Braşov şi România. În ciuda declaraţiilor recente care au circulat în spaţiul public, sunt convinsă că vom găsi soluţii constructive pentru ca acest eveniment să poată fi produs din nou pe scena din Piaţa Sfatului, aşa cum o cere tradiţia”, a declarat Doina Gradea, preşedinte-director general al SRTv, potrivit unui comunicat.
Anunțul TVR
Potrivit sursei citate, reprezentanţii SRTv vor demara discuţii de intenţie şi vor avea întâlniri cu potenţialii parteneri, pentru organizarea festivalului în cele mai bune condiţii, ţinând cont de faptul că este vorba despre o ediţie aniversară – cea de-a XX-a.
Ca urmare a restricţiilor generate de pandemia de coronavirus, Televiziunea Română a anulat organizarea ediţiei din acest an a Festivalului. Pentru menţinerea continuităţii brandului şi pentru satisfacerea interesului publicului faţă de acest eveniment unic, a fost realizat şi difuzat programul special „Cerbul de Aur #Generaţii”, se arată în comunicat.
Televiziunea Română a reluat în 2018 – după o pauză de 9 ani – Festivalul Cerbul de Aur în Piaţa Sfatului din Braşov, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, alături de partenerii săi: Consiliul Local Braşov; Consiliul Judeţean Braşov; Instituţia Prefectului Judeţul Braşov; Ministerul Culturii – cofinanţator al evenimentului; Ministerul Turismului; Societatea Română de Radiodifuziune şi TVR Moldova – coproducători.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 19 ediţii.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete internaţionale precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, Nicole Scherzinger, James Blunt, Amy Macdonald, Ronan Keating, Emeli Sande.