Compania Twitter a anunţat, miercuri, 18 ianuarie, că va pune la dispoziție un nou plan anual pentru serviciul său de abonament numit Twitter Blue, care include insigna sa „verificată”, la o reducere faţă de preţul lunar.

Opţiune de abonament este deschisă oricui este disponibil să plătească

Așadar, utilizatorii se pot abona la serviciu pentru un preţ anual de 84 de dolari, în loc de un preţ lunar de 8 dolari pe web şi 11 dolari pe dispozitivele Apple. Compania a precizat că reducerea va putea fi accesată în ţări precum Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Japonia, Noua Zeelandă şi Australia, a relatat agenția de presă Reuters.

De la preluarea companiei de către miliardarul Elon Musk pentru 44 de miliarde de dolari, în 2022, platforma a trecut printr-o serie de schimbări, inclusiv noi planuri de abonare pentru Twitter Blue. Bifa albastră era rezervată anterior conturilor verificate ale politicienilor, personalităţilor celebre, jurnaliştilor, vedetelor şi a altor persoane publice.

Însă o opţiune de abonament, deschisă oricui este disponibil să plătească, a fost lansată anul trecut pentru a ajuta platforma Twitter să îşi crească veniturile, în timp ce Elon Musk luptă pentru a păstra agenţii de publicitate. La începutul lunii decembrie 2022, magnatul a adăugat că bifa albastră Basic a Twitter va avea doar jumătate din numărul de reclame, iar platforma va oferi un nivel mai înalt al serviciului, fără reclame, până anul viitor.

Elon Musk a fost atenționat de către Uniunea Europeană după ce Twitter a suspendat conturile unor jurnaliști

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, și-a manifestat, vineri, 16 decembrie 2022, îngrijorarea față de suspendarea de către Twitter a conturilor unor jurnalişti şi l-a atenţionat pe proprietarul platformei, Elon Musk, că „în curând” vor exista sancţiuni ce vor putea fi aplicate în cadrul noii legislaţii europene, a informat AFP.

„Ştirile privind suspendarea arbitrară a unor jurnalişti pe Twitter sunt îngrijorătoare.”, a scris pe aceeaşi reţea Vera Jourova, însărcinată cu valori şi transparenţă în cadrul Blocului Comunitar. Aceasta a reiterat că legea privind serviciile digitale, care ar urma să li se aplice giganţilor tehnologici vara viitoare, „cere respectarea libertăţii media şi a drepturilor fundamentale”.

„Elon Musk ar trebui să fie conştient. Există linii roşii. Şi, în curând, sancţiuni.”, a adăugat oficialul.

Vera Jourova a adăugat că Media Freedom Act, un proiect de reglementare aflat în dezbatere şi care urmăreşte să protejeze libertatea presei şi pluralismul media, va consolida legislaţia europeană.