Twitter se pregătește să înregistreze un succes uriaș. Compania anticipează dublarea veniturilor anuale la 7,5 miliarde de dolari până în 2023. În plus, acţiunile sale au crescut în acest moment cu 8%.
Twitter a anticipat, joi, că veniturile sale anuale vor creşte de peste două ori, la cel puţin 7,5 miliarde de dolari. Platfoma de socializare susține că numărul de utilizatori va urca la 315 milioane de utilizatori până în 2023, informaţii care au dus la creşterea acţiunilor companiei cu peste 8%, transmite Reuters.
Platforma de socializare îşi va dezvolta noile sale servicii, pentru a-şi mări veniturile şi numărul de utilizatori.
Twiiter a avut dificultăţi să ajungă din urmă companii concurente mai mari, precum Facebook, şi aplicaţii mai mici, dar virale, cum este TikTok, deţinută de grupul ByteDance, în oferirea de servicii.
Dar, în ultimele luni, Twitter a lansat servicii precum cel de audio-chat, similar cu aplicaţia de succes Clubhouse.
”Ştim că am fost lenţi. Când ne compari pe noi cu alte companii de profil, a fost deosebit de grav”, a afirmat directorul general Jack Dorsey, în timpul zilei investitorilor, organizată de Twitter online.
Într-o declaraţie depusă la autorităţile de reglementare, Twitter a estimat că va ajunge la cel puţin 315 utilzatori zilnici care pot genera venituri, până în 2023.
La nivel internaţional, Twitter are dificultăţi în India, o piaţă cu creştere rapidă unde autorităţile vor să ceară companiilor de media socială să şteargă un anumit conţinut şi să colaboreze cu autorităţile care aplică legea.
Twitter a refuzat anterior să şteargă conţinutul legat de protestele fermierilor din India.
De altfel, mediul digital a avut o utilitate semnificativă anul trecut, ajutând consumatorii români să mențină un sentiment de normalitate în viața lor, în contextul pandemiei de coronavirus, se arată în studiul „Tech Trends 2021” realizat de Starcom România. Conform acestui studiu, toate categoriile de vârstă au fost prezente în mediul digital în 2020, iar aproximativ 70% dintre consumatorii români s-au declarat interesați de tehnologie. Noul studiu face parte din HumaGraphExperience, o serie de infografice lunare realizate de Starcom România, bazate pe studii cantitative.