Întreruperea de aproape trei ore a afectat până la 50.000 de utilizatori în momentul de vârf, din jurul orei 8:15, ora Europei Centrale și de Est, potrivit site-ului de monitorizare a întreruperilor Downdetector.com.

Twitter l-a dat în judecată pe Elon Musk

Incidentul survine la câteva zile după ce Twitter l-a dat în judecată pe directorul general al Tesla, Elon Musk, pentru că a încălcat acordul de cumpărare a companiei și a cerut unui tribunal din Delaware să îi ordone celei mai bogate persoane din lume să finalizeze preluarea.

Avocații Twitter spun că modul în care Elon Musk vrea să iasă din înțelegere este un model de ipocrizie și adaugă că Musk a făcut asta fiindcă achiziția nu i-ar mai servi intereselor personale.

De cealaltă parte, Musk Musk afirmă că Twitter nu s-a ținut de termenii acordului și nu i-a oferit toate informațiile cerute, mai ales despre conturile false, care, spunea Musk, ar fi mult mai multe decât se credea.

„Am avut unele probleme cu sistemele noastre interne care au avut impact asupra multora dintre voi la nivel global. Twitter ar trebui să funcționeze conform așteptărilor”, a declarat rețeaua de socializare într-un tweet.

Twitter este găzduit de Amazon Web Services și folosește, de asemenea, Google Cloud ca furnizor secundar, a declarat analistul Brian Fitzgerald de la Wells Fargo Securities, potrivit Reuters.

Care a fost motivul întreruperii?

Analistul a exclus o problemă la furnizorii de cloud ca fiind un motiv al întreruperii.

Twitter suferise o altă întrerupere de amploare în februarie, pe care a pus-o pe seama unei erori de software.

Și alte mari companii tehnologice au fost afectate de întreruperi în ultimul an. O întrerupere de aproape șase ore de la Meta Platforms a ținut WhatsApp, Instagram și Messenger în afara accesului pentru miliarde de utilizatori în octombrie.

Cunoscut pentru întreruperile de funcționare din primii săi ani, Twitter era cunoscut pentru că folosea în timpul unor astfel de incidente ilustrația populară „Fail Whale”, care arăta o balenă ridicată de păsări.

Acțiunile Twitter au scăzut joi cu aproximativ 1%, la 36,42 dolari.