TechCrunch, unul dintre cele mai cunoscute bloguri de tehnologie, a publicat, recent, date confidenţiale cu privire la site-ul de microblogging Twitter, inclusiv proiecţii financiare. Cei de la TechCrunch au intrat în posesia unor documente sensibile ce privesc site-ul de microblogging Twitter şi au dat publicităţii planurile de viitor ale companiei. Astfel, până la sfârşitul anului 2013, Twitter ar trebui să aibă un miliard de utilizatori, un profit de 1,1 de miliarde de
TechCrunch, unul dintre cele mai cunoscute bloguri de tehnologie, a publicat, recent, date confidenţiale cu privire la site-ul de microblogging Twitter, inclusiv proiecţii financiare.
Cei de la TechCrunch au intrat în posesia unor documente sensibile ce privesc site-ul de microblogging Twitter şi au dat publicităţii planurile de viitor ale companiei. Astfel, până la sfârşitul anului 2013, Twitter ar trebui să aibă un miliard de utilizatori, un profit de 1,1 de miliarde de dolari şi 5.200 de angajaţi.
Pentru al treilea trimestru al acestui an, Twitter se aşteaptă la un venit modest, de numai 400 de mii de dolari, însă pentru anul 2010 estimează un venit de 140 de milioane de dolari, conform documentelor confidenţiale.
Oficialii Twitter au declarat că documentele nu sunt oficiale şi în niciun caz corecte.
Atacat din ce în ce mai des
„Am luat legătura cu avocaţii noştri pentru a afla ce înseamnă acest furt pentru Twitter, pentru hacker-ul care a făcut acest lucru, precum şi pentru cei care au publicat aceste documente”, a scris un oficial Twitter pe blogul său.
Este pentru a treia oară în acest an când compania, cu sediul în San Francisco, se confruntă cu o breşă de securitate. Ultima dată, un hacker a reuşit să afle parola de pe contul de e-mail al unui angajat şi astfel a sustras documente confidenţiale.
Twitter este un site care permite utilizatorilor să scrie despre activităţile de moment în maximum 140 de semne şi are o popularitate din ce în ce mai mare.
SURSA: TechCrunch