Aceste reduceri vor duce la cheltuieli de până la 20 de milioane de dolari legate în primul rând de plăţi compensatorii, explică Twitter într-un document bursier. 

Cheltuielile pentru restructurare s-ar ridica şi ele la între 5-15 milioane de dolari. 

Măsurile sunt anunţate la doar câteva zile după confirmarea cofondatorului reţelei Jack Dorsey, 38 de ani, în funcţia de director general. 

'Restructurarea face parte dintr-un plan global pentru reorganizarea companiei în jurul produselor sale prioritare şi pentru eficientizarea întregii companii', detaliază Twitter, menţionând că sectorul ingineriei şi serviciul destinat produselor vor fi cele mai afectate, fără a preciza care vor fi site-urile vizate. 

'Facem o reorganizare a efectivelor noastre pentru a pune compania pe calea unei dezvoltări solide', a menţionat Dorsey într-o scrisoare adresată salariaţilor. 

Twitter revendica 316 milioane de abonaţi la finalul lunii iunie din care numai 44% se conectează zilnic la reţeaua de socializare. În schimb, Facebook are 1,49 miliarde de utilizatori din care 65% se conectează zilnic.

AGERPRES