O instanţă a Tribunalului comercial Cluj a dispus "încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială" ale Uber, dar sentinţa nu este definitivă.
"Dispune încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâtele SC Uber Systems România SRL şi Rasier Operations B.V, constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale, pe raza municipiului Cluj-Napoca", se arată în decizia instanţei, care poate fi atacată în 30 de zile de la comunicare.
De asemenea, instanţa a stabilit că hotărârea trebuie să fie publicată într-un ziar de largă circulaţie.
"Dispune publicarea dispozitivului prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtelor. Obligă pârâtele la plata în favoarea intervenienţilor a sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare", se mai arată în decizia instanţei.
Uber îşi exprimă dezamăgirea faţă de decizia Tribunalului comercial Cluj.
"Sute de mii de oameni din România se bazează pe Uber pentru drumurile lor zilnice şi mii de şoferi câştigă un venit suplimentar prin parteneriatul cu noi. Suntem foarte dezamăgiţi de această decizie şi vom face apel. Aşa cum a declarat şi noul nostru CEO, Dara, este nevoie ca serviciile precum Uber să fie reglementate. Prin urmare, vom continua dialogul cu autorităţile, iar între timp facem paşi proactivi către un model licenţiat", se arată într-un comunicat al Uber.
Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania arată, într-un comunicat, că decizia instanţei clujene vine după alte precizări pe temă făcute la nivel european.
"După precizările făcute în speţa Uber la nivel European prin decizia de la finalul anului 2017 a CJUE, iată că şi instanţele de judecată din Romania califică activitatea realizată de Uber ca fiind aceea a unui transportator care realizează activităţi de transport fără deţinerea de autorizaţii legale în acest sens", se arată în comunicatul asociaţiei amintite.