Pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată și nesancționată de autoritățile române. Lipsa de implicare a autorităților române a permis, în decursul ultimilor ani, dezvoltarea unui fenomen al transportului regulat de persoane fără licență, în mod ilegal, dar nesancționat, cu orare afișate și stații de preluare a clienților, în mod clar stabilite. Astfel de firme care desfășoară activități ilegale au ajuns să-și promoveze serviciile și prin reclame și spoturi publicitare: “Peste 40.000 de clienți și mai mult de 2.000.000 Km anual parcurși în siguranță ne recomandă ca cea mai bună și sigură companie de transport”. Lipsesc din această prezentare două cuvinte cheie, care ar trebui să preocupe serios autoritățile române: ilegal și evazionist.
Legea taximetriei conține în mod deliberat formulări evazive și incomplete, pentru a permite grupurilor de interese apropiate unor oameni politici să profite de o legislație lacunară și făcută cu dedicație. Această lege a fost modificată astfel încât să le permită unor clienți politici să desfășoare activități de taxi în alte localități, în afara zonei în care taximetriștii au licență de funcționare. În prezent sunt mii de taxiuri cu licență în localitățile din jurul Bucureștiului, dar care, în realitate își desfășoară activitatea în capitală.
Parlamentarii care au avut interese au modificat OUG 34/2010 prin legea 168/2010, făcând schimbări exact la acel articol care permitea organelor de control sa elimine activitatea neautorizată, ilegală din această activitate.
Activitățile ilegale și evazioniste de transport persoane în regim taxi, prin folosirea unor platforme informatice (de tipul UBER sau Bla-Bla Car), încalcă dreptul la concurență loială și care conduc la dispariția activității de taxi în condiții legale. Mai mult, din informațiile pe care le-am obținut de la Poliția Română, cei care practică acest tip de transport pot face și victime printre clienți, pentru că nimeni nu îi controlează. Victimele pot fi păcălite prin serviciile improprii care le sunt oferite și pentru care nu pot depune plângere la o autoritate a statului, pentru că UBER nu intră sub incidența niciunei legi pentru protecția consumatorului. Dar mai pot fi și victime de tâlhărie, viol sau chiar omor, pentru că nimeni nu verifică identitatea și activitatea anterioară a celor care intră în acest sistem. Astfel, UBER sau Bla-Bla Car sunt servicii periculoase pentru populație, pe care parlamentarii l-au permis, în detrimentul siguranței cetățenilor. În același timp, clienții sunt păcăliți de ofertele de prețuri foarte mici și nu țin cont de pericolele la care se expun.
Pe de altă parte, în timp ce transportatorii care au curse regulate sunt supuși controalelor drastice din partea autorităților competente, clienții apelează la cursele ilegale, afișate pe siteurile specializate, în sistem Bla-Bla Car. Aceste curse nu sunt verificate, nu sunt sancționate și nici fiscalizate, însă au deja reclamă agresivă pe toate paginile de internet, prejudiciind afacerile legale, care aduc bani la bugetul statului, conform legislației în vigoare.