Reprezentanții Guvernului s-au întâlnit azi cucei de la Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR). Printre altele, aceștia au discutat și despre cea mai impotantă revendicare a transportatorilor și anume eliminarea din lege a sintagmei transport public de persoane „în mod repetat”. Dacă autoritățile vor fi de acord, acest lucru va fi echivalent cu scoaterea în afara legii a companiilor Uber sau Bolt (Taxify).
”Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane.
De asemenea, s-a convenit trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și asupra prelungirii programului de transport interjudețean de persoane. Discuțiile de astăzi au venit în continuarea întâlnirii avute ieri cu reprezentanții Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toți factorii implicați, astfel încât legislația să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur și de calitate,” se arată în comunicatul Guvernului.
Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, și se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea ședință de Guvern.
Totuși, este greu de crezut că transportul alternativ de persoane va fi interzis în România, căutându-se în schimb modalități prin care acesta să se desfășoare într-o manieră cât mai transparentă.