Ubi Challenge a fost proiectat sub forma unui concurs, unde toți doritorii au o șansă să-și demonstreze abilitățile și cunoștințele tehnice. Temele primei ediții se învârt în jurul tehnologiei ASP.net. Autorii celor mai bune soluții prezentate juriului vor fi răsplătiți pentru efortul lor cu premii consistente și cu șansa de a face o carieră în domeniu. Vrem ca această primă ediție să fie un prim pas în cadrul unui program care să evidențieze rolul pe care România îl poate ocupa în cadrul dezvoltării software.
“Studioul Ubisoft din București este cel mai bun exemplu privind succesul pe care-l au programatorii români în cadrul industriei IT,” a declarat Cezar Floroiu, Production Manager la Ubisoft. “A venit timpul să mai facem un pas înainte și să aducem sub lumina reflectoarelor talentele încă nedescoperite, oferindu-le o reală șansă de afirmare.”
Ediția inaugurală, “Hai să scrii cod!”, se adresează tinerilor familiarizați cu programarea Web, mai concret cu tehnologia ASP.net. De aici a apărut și ideea parteneriatului cu Microsoft România, ambele companii considerând foarte importantă descoperirea și ajutarea tinerelor talente. Primul Ubi Challenge se va desfășura în perioada 20 septembrie – 20 octombrie, punctul culminant fiind o sesiune de Q&A în cadrul căruia se vor alege căștigătorii.
Pentru a putea participa la Ubi Challenge, pentru a vedea regulamentul, temele și premiile, ori doar pentru a afla mai multe detalii vizitați pagina web: www.ubichallenge.ro.