Ermotti, în vârstă de 51 de ani, îi succede lui Oswald Gruebel, care și-a încheiat mandatul după doi ani și jumătate în urma unor tranzacții neautorizate care au de sistemul de control al băncii și care probabil vor conduce la pierderi pentru trimestrul al treilea.
Președintele consiliului de administrație al UBS Kaspar Villiger a anunțat schimbările de managemnet ieri, după întâlnirea boardului în Singapore.
Noul CEO al UBS are sarcina de a accelera revizuirea menită să reducă nivelul capitalului alocat pentru banca de investiții, concomitent cu sporirea pe partea de administrare a averilor, într-un efort de stabiliza veniturile și de a sprijini profitul. Ermotti, care a lucrat la Merrill Lynch timp de 18 ani și s-a alăturat UniCredit SpA în aprilie, va conduce banca în “vremuri dificile”, a spus Villiger.
“Experiența sa în piețe este fundamentală pentru a-și îndeplini cu succes misiunea”, a spus Alessandro Profumo, fost CEO al UniCredit. “Per ansamblu, el cunoaște domeniul băncilor de investiții foarte bine”.
Reducerea riscului pe investment banking nu este neapărat necesar să afecteze câștigurile, a spus Ermotti într-o conferință telefonică de ieri, adăugând că e prea devreme pentru a evalua cât de mare va fi impactul pierderilor din tranzacționare asupra posturilor sau salariilor.
Acțiunile UBS s-au depreciat cu 7,2% pe bursa elvețiană după anunțul privind tranzacțiile în pierdere, ducând astfel scăderea din acest an la 34%. Aceasta este comparabilă cu căderea de 37% a indexului Bloomberg pentru sectorul bancar și al serviciilor financiare, care include 46 de companii.
UBS are un președinte interimar, după scandalul tranzacțiilor în pierdere
25 septembrie 2011, 21:48
Ultima modificare în 26 septembrie 2011, 00:48
Sergio Ermotti, fost bancher pe produse derivate, a fost numit președinte executiv interimar (CEO), în condițiile în care cea mai mare bancă elvețiană încearcă să recâștige încrederea clienților și investitorilor după pierderile din tranzacționare de 2,3 miliarde dolari.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Producţie record de floarea soarelui: două milioane tone
- Grecia pe marginea falimentului, la 24 de secole de la primul default al unui oraş grecesc
- Septembrie, luna dezastrelor financiare. Cea mai neagră săptămână pentru bănci de la căderea Lehman
- Cât ne-ar fi costat să avem 3.200 km de autostradă. Nu ar fi fost imposibil!
- Tăbăcaru: Criza economică este creată artificial!
- O Europă cu două viteze este de preferat unei Europe imobile
- Canon prezintă cele mai avansate soluţii de imprimare la expoziţia Print&Sign
- Află care este originea Căluţului Cabrat din logo-ul mărcii italiene Ferrari
- Cardurile de debit Raiffeisen Bank nu vor funcţiona în noaptea de sâmbătă spre duminică
- Europa va grăbi recapitalizarea a 16 bănci