Experții în sănătate din întreaga lume susțin tot mai mult că varianta Omicron, care este foarte transmisibilă, dar mai ușoară, va face mai ușor tranziția Covid-19 de la pandemie la endemie. Așteptările lor sunt contrazise de un epidemiolog din SUA, care nu crede că această tranziție va avea loc prea curând, informează Metro.

O boală care îşi face apariţia regulat într-o regiune anume este calificată drept endemică. În cazul endemiei, numărul îmbolnăvirilor rămâne relativ constant de-a lungul timpului. Este mai mare decât în alte regiuni dar, de-a lungul timpului, nu creşte continuu.

Dr. Gregory Poland, epidemiolog la Clinica Mayo din Minnesota, spune că „nu suntem încă în nici un stadiu în care am putea anticipa o trecere la endemie”. Mai mult, spune acesta, ”nu o vom eradica acum”. Unul dintre argumentele aduse în sprijinul acestei afirmații este că noul coronavirus a infectat și animale, iar acest lucru indică faptul că ”poate continua să evolueze și să se răspândească pentru o perioadă nedeterminată de timp”.

Predicția pe care cei de-acum nu o vor mai apuca

„Dați-mi voie să fac o predicție, pe care mulți dintre voi nu o vor putea vedea, pentru că vom fi morți până atunci. Dar stră-stră-strănepoții noștri vor fi în continuare imunizați împotriva coronavirusului”, a declarat Poland.

„Cum pot să spun așa ceva? Dacă v-ați făcut vaccinul antigripal în această toamnă, ați fost imunizat împotriva unei tulpini de gripă care a apărut în 1918 și a provocat o pandemie”, a adăugat epidemiologul.

E prea devreme pentru a spune că virusul e sub control

Comentariile lui Poland survin înainte ca principalul expert în boli infecțioase din SUA, doctorul Anthony Fauci, să reafirme că este prea devreme pentru a considera că virusul este ținut sub control în America.

De asemenea, articol publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane a sugerat că administrația Biden trebuie să fie conștientă de faptul că noul coronavirus este aici pentru a rămâne și să abordeze o nouă strategie.

„Noua normalitate” nu include eradicarea sau eliminarea coronavirusului

„Pe măsură ce SUA trece de la criză la control, această strategie națională trebuie actualizată. Factorii politici trebuie să specifice obiectivele și strategiile privind „noua normalitate”, a conviețuirii cu COVID-19 și să le comunice cât mai clar publicului”, se arată în articol.

„Noua normalitate” nu include eradicarea sau eliminarea, a adăugat textul. „Nici vaccinarea împotriva COVID-19, nici infecția nu par să confere imunitate pe viață. Vaccinurile actuale nu oferă imunitate sterilizantă împotriva infecției cu SARS-CoV-2. Bolile infecțioase nu pot fi eradicate când există o imunitate limitată pe termen lung după infecție sau vaccinare sau rezervoare non-umane de infecție”, avertizează articolul.