Ucraina a crescut importurile de gaze din UE cu 60% din cauza problemelor cu Rusia

Importurile de gaze naturale din Uniunea Europeană ale Ucrainei au crescut anul trecut cu trei miliarde metri cubi, respectiv cu 59%, până la 5,1 miliarde metri cubi, a anunţat luni compania Ukrtransgaz, operatorul reţelei ucrainene de gazoducte, transmite Itar Tass.

'Creşterea importurilor de gaze naturale din Europa se datorează deschiderii rutei de aprovizionare cu Slovacia' a informat Ukrtransgaz. 



În 2014, Ucraina a importat din UE o cantitate de 5,1 miliarde metri cubi de gaze naturale, dintre care 3,6 miliarde metri cubi au fost furnizaţi Ucrainei din Slovacia, 900 milioane metri cubi din Polonia şi 600 milioane metri cubi din Ungaria. Numai în luna decembrie Ucraina a importat 998,8 milioane metri cubi de gaze naturale din Europa, în creştere faţă de 946 milioane metri cubi în luna noiembrie şi 892,2 milioane metri cubi în luna octombrie, a precizat Ukrtransgaz. 



Ucraina a fost nevoită să-şi majoreze importurile de gaze naturale din Europa după ce Rusia, principalul său furnizor, a decis la data de 16 iunie 2014 să-şi suspende livrările din cauza dezacordurilor dintre Moscova şi Kiev cu privire la preţul gazelor naturale şi datoriile Kievului. Rusia a reluat livrările de gaze naturale la data de 9 decembrie după ce Ucraina a plătit în avans suma de 378 de milioane de dolari pentru achiziţionarea unui miliard de metri cubi de gaze naturale în luna decembrie. 



Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. 

 

Sursa: Agerpres