Ucraina a început miercuri să importe gaze naturale din Slovacia, deocamdată în faza de test, a declarat miercuri ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky.
"Importurile de gaze în modul test vor dura între şapte şi zece zile", a declarat Stavytsky. Potrivit acestuia Ucraina va avea oportunitatea de a obţine gaze naturale prin această rută, ceea ce va conduce la scăderea preţurilor pe piaţa locală.
Societatea care operează sistemul de gazoducte din Ucraina, Ukrtransgaz, a propus Slovaciei să utilizeze una din cele patru conducte dintre cele două ţări în sistemul revers, ceea ce ar permite Ucrainei să cumpere o cantitate de cel puţin 10 miliarde metri cubi de gaze naturale de pe pieţele spot din Europa via Slovacia.
Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria. În luna aprilie 2013 Ucraina a importat din Rusia 800 milioane metri cubi de gaze naturale şi 120 milioane metri cubi din Europa, 102 milioane metri cubi via Polonia şi 18 milioane metri cubi via Ungaria.
Sursa: Agerpres