Ucraina acuză Rusia că ar pregăti un atac nuclear. Descoperirea armatei ucrainene lângă Zaporojie

arme nucleare, Rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

Răsturnare de situație în plin război. Ucraina susține că a găsit zece laboratoare chimice ale Rusiei lângă Zaporojie. Totodată, autoritățile ucrainene acuză Moscova că ar pregăti un atac nuclear.

Răsturnare completă de situație în plin război. Agenţia nucleară de stat ucraineană Energoatom anunță că Rusia se pregătește de o provocare la centrală nucleară din Zaporojie. 

Potrivit sursei citate, au fost desfășurate zece laboratoare chimice la Melitopol, un oraș din aceeași regiune. Totodată, Rusia ar avea în plan să salveze ofițerii și generalii în cazul unor emisii de radiații.

„A devenit cunoscut că la Melitopol au fost aduse 10 laboratoare chimice. Cu ajutorul acestor laboratoare, ruşii plănuiesc să-şi salveze ofiţerii şi generalii în cazul unor emisii de radiaţii de la centrala din Zaporojie”, afirmă Energoatom într-un comunicat postat pe Telegram, informează Agerpres.

Ucraina acuză Rusia că s-ar pregăti de un război nuclear

Menționăm faptul că precizările Eneroatom vin după ce anterior, Ivan Fiodorov, primarul ucrainean în exil din Melitopol, care se află sub controlul forţelor ruse, a anunțat că  aceste laboratoare au fost instalate la una din instituţiile medicale din oraş.

„Desigur, ei nu se gândesc la populaţia civilă. Aceste laboratoare sunt pentru a-şi proteja oamenii aflaţi în acest oraş ocupat temporar”, a declarat Fiodorov.

Totodată, el a adăugat că ultimele descoperiri confirmă faptul că Rusia ar pregăti un act de terorism nuclear. „Este încă o confirmare că Rusia se pregăteşte să comită un act de terorism nuclear, provocând un accident cu emisii de radiaţii la centrala nucleară din Zaporojie capturată”, susţine compania ucraineană.

Amintim faptul că la începutul lunii martie, la doar câteva zile după declanșarea războiului, Rusia a reușit să captureze centrala nucleară şi oraşul Energodar la 4 martie. De atunci și până în prezent, Moscova a refuzat propunerea de a crea o zonă demilitarizată în perimetrul acestei centrale nucleare, cea mai mare în Europa.

Uniunea Europeană, îngrijorată de un posibil eveniment nuclear

În tot acest timp, constant, direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a avertizat cu privire la riscurile privind comiterea unui atac terorist la scară largă.

La rândul său, Uniunea Europeană a calificat vineri drept „extrem de îngrijorătoare” situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie și a făcut un apel la Rusia permită experţilor AIEA să efectueze o inspecţie la acest obiectiv. La rândul său, ONU a cerut și ea aceleași lucruri.

Menționăm faptul că anterior, Energoatom a anunțat rebranşarea la reţeaua electrică a unuia din cele două reactoare în funcţiune și a mai precizat și faptul că sistemele de securitate funcţionează normal.

În cursul zilei de joi, centrala Zaporojie a fost deconectată de la rețea pentru prima dată în istoria sa, ca urmare a unui incendiu cauzat de un bombardament ce a produs pagube asupra unei linii electrice. Atât Rusia cât și Ucraina s-au acuzat reciproc cu privire la atacurile din ultimele săptămâni.