Comandantul șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a susținut că două rachete de croazieră ruseşti au pătruns vineri în spaţiul aerian al României şi al Republicii Moldova înainte de a intra în Ucraina, în timpul atacului masiv rusesc din cursul dimineţii.
Generalul Zalujnîi a spus că cele două rachete de tip Kalibr au fost lansate din Marea Neagră, conform 24tv.ua
Ministerul Apărării din România a reacționat în urma informațiilor
În urma anunțului, purtătorul de cuvânt al MApN, generalul de brigadă Constantin Spînu, a subliniat că informațiile privitoare la o rachetă rusească ce ar fi survolat spaţiul aerian al României nu se confirmă.
„Informaţiile privitoare la o rachetă rusească ce ar fi survolat spaţiul aerian al României nu se confirmă. Vom reveni în scurt timp cu informaţii oficiale cu privire la această situaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al MApN.
Ministerul Apărării de la Chişinău a confirmat survolul
În schimb, Ministerul Apărării de la Chişinău a confirmat survolul.
„Structurile responsabile din cadrul instituţiei au detectat, astăzi, 10 februarie, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spaţiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localităţii Mocra din regiunea transnistreană şi, ulterior, deasupra localităţii Cosauţi din raionul Soroca, cu direcţia spre Ucraina”, a anunțat Ministerul Apărării, citat de Radio Chişinău.
Ministerul de la Chişinău a adăugat că, în colaborare cu structurile responsabile din ţară, monitorizează atent situaţia în regiune şi condamnă ferm violarea spaţiului aerian al Republicii Moldova.
Într-o intervenţie separată, citată de publicaţia Ukrainska Pravda, un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene a declarat că Ucraina are capacitatea de a doborî rachetele de tipul Kalibr, dar nu a făcut-o pentru că nu a dorit să pună în pericol civilii din afara ţării.
Alarma aeriană s-a auzit azi dimineață în toată Ucraina
Mai multe explozii s-au făcut auzite în capitala ucraineană Kiev și în regiunile din proximitate, potrivit unor rapoarte. Alerte de raid aerian au răsunat în toată Ucraina în această dimineață, 10 februarie, după ce forțele ruse de ocupație au lovit infrastructuri critice în mai multe părți ale Ucrainei.
Așadar, administrația de la Kiev a declarat că apărarea aeriană funcționează în Capitală, ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că exploziile sunt explozii ale apărării aeriene care doboară rachete, relatează Sky News.
Operatorul ucrainean de electricitate Ukrenergo a anunțat întreruperi de energie electrică în unele zone după ce infrastuctura energetică a țării a fost lovită.
Într-o declarație postată pe Telegram, operatorul Ukrenergo a declarat următoarele: „Din nefericire, mai multe instalații de infrastructură de înaltă tensiune din regiunile estică, vestică și sudică au fost lovite, provocând întreruperi de energie electrică în unele zone. În plus, pe timp de noapte, rușii au atacat infrastructura energetică cu drone și rachete, vizând centralele electrice și instalațiile sistemului de transmisie. Pentru a minimiza posibilele consecințe ale atacului și pentru a păstra sistemul energetic, Ukrenergo ia măsurile preventive necesare și se aplică opriri de urgență.”