Luni, a apărut un video cu soldați care fluturau steagul Ucrainei în satul Storojeve, aflat de-a lungul râului Mokri Ialî, care curge prin teritoriul controlat de Rusia.
Locația înregistrării a fost confirmată de către Reuters.
Kievul anunțase cu o zi înainte că trupele sale se îndreaptă spre sudul țării, unde eu eliberat trei sate: Blahodatne, Neskucine şi Makarivka.
Acesta este cel mai rapid avans teritorial al ucrainenilor din ultimele șapte luni. Cu toate acestea, sunt încă departe de o victorie majoră, deoarece Rusia are o linie puternică de fortificaţii în sud.
Ucrainenii vor să recucerească peninsula Crimeea
Sarcina de a pune capăt ocupației rusești în sudul și în estul Ucrainei este una incredibil de grea. Rusia este superioară numeric din punct de vedere al oamenilor, muniției și puterii aeriene.
Câștigurile anunțate de Kiev până în prezent însumează 5 kilometri, la aproximativ 90 km de coasta Mării Azov. Scopul ucrainenilor este de a tăia „puntea terestră” a Rusiei către Crimeea, peninsula ocupată de către Rusia în mod ilegal din 2014.
Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Rusia a aruncat în aer un baraj de pe Mokri Ialî pentru a îngreuna înaintarea forţelor ucrainene către sud.
Ucraina ar fi lansat atacuri în mai multe puncte de-a lungul liniei de front, dar nu se cunosc detalii. În ultimele 24 de ore, trupele ucrainene s-au angajat în peste 20 de lupte grele în ultimele 24 de ore pe frontul de est, în apropierea oraşului Bahmut, mai la sud, lângă Avdiivka şi Mariinka, şi mai la nord, lângă Bilohorivka, a transmis armata ucraineană.
Trei localități din regiunea Donețk au fost eliberate de sub ocupația rusească
Ucraina a anunțat duminică recucerirea a trei localități din regiunea Donețk, în urma „acțiunilor contraofensive” desfășurate de forțele ucrainene. Acestea sunt primele câștiguri teritoriale obținute de Kiev în urma acțiunilor militare menționate anterior de președintele Volodimir Zelenski.
Pe de altă parte, autoritățile locale au precizat că trei persoane au fost ucise şi cel puţin alte 23 au fost rănite în atacuri ruseşti asupra civililor evacuaţi, în special cei aflaţi în bărci, din zonele inundate din sudul Ucrainei în urma distrugerii unui baraj la începutul acestei săptămâni.
Pe frontul de est a fost eliberată localitatea Blagodatne. La mai puţin de trei ore după acest anunţ, serviciul de grăniceri ucrainean a asigurat că un al doilea sat, Neskucine, din aceeaşi regiune Doneţk, se afla la rândul său „din nou sub stindardul ucrainean”.