Volodimir Zelenski a avut, sâmbătă, o discuție cu Roberta Metsola, aflată în Ucraina. preşedinta Parlamentului European și-a exprimat speranţa ca negocierile de aderare la Uniunea Europeană să poată începe chiar în acest an.
„Ucraina speră să încheie punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei Europene cât mai repede cu putinţă şi să înceapă deja negocierile de aderare la UE chiar din acest an”, a scris Zelenski, pe canalul său de Telegram, după întâlnirea pe care a avut-o cu Metsola la Lvov (vestul Ucrainei).
Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Metsola pentru „leadership-ul” ei în sprijinul Ucrainei şi pentru „deciziile importante” adoptate de Parlamentul European, îndeosebi rezoluţia prin care se sprijinea decizia de a oferi Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare.
Preşedinta Parlamentului European şi-a exprimat speranţa ca Ucraina să poată începe negocierile de aderare la UE în acest an.
„Sper ca negocierile de aderare să poată înceapă în acest an. Viitorul Ucrainei este în Uniunea Europeană”, a spus ea, care a lăudat „impresionantele” progrese făcute atât de guvernul, cât şi de parlamentul de la Kiev în privinţa candidaturii Ucrainei la blocul comunitar.
Metsola a trimis un mesaj de încurajare, de pe contul ei de Twitter.
„Pe parcursul ultimului an am învăţat multe lucruri de la Ucraina. Însă poate că lecţia cea mai importantă este cea pe care a formulat-o (poetul ucrainean) Taras Sevcenko: ‘continuă să lupţi şi cu siguranţă vei câştiga’. Acest lucru este la fel de adevărat atât în ceea ce priveşte căutarea păcii şi a libertăţii, cât şi în viaţa” de zi cu zi, a scris ea.
Înainte de a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Metsola a depus flori „în numele europenilor” la un cimitir pentru a omagia victimele războiului. „Ne vom aduce aminte de ei”, a promis ea.
Totodată, Metsola a cerut o extindere a livrărilor de armament către forţele armate ucrainene.
„Statele membre trebuie să ia serios în considerare să trimită avioane de luptă Ucrainei”, a insistat Metsola, adăugând că ea va continua să ceară furnizarea tuturor echipamentelor de care Ucraina are nevoie pentru a obţine victoria, a relatat dpa