Ucraina are capacitatea să transporte gaze naturale din Norvegia în România, Bulgaria, Turcia şi, posibil, în Grecia, a declarat ministrul ucrainean pentru Energie Volodimir Demcişin la conferinţa IHS CERAWeek din Houston, Texas, relatează portalul Sputnik.
"Capacităţile Ucrainei permit transportul de gaze naturale din nordul Europei, din Norvegia, către Ucraina", a declarat Volodimir Demcişin. "Putem transporta aceste gaze naturale către România, Bulgaria, Turcia şi, potenţial, în Grecia", a continuat el.
Infrastructura ucraineană pentru transportul gazelor naturale, care a fost dezvoltată în anii '60-'70, este disponibilă şi capabilă să transporte volume mari de gaze naturale, a precizat el.
Ucraina deţine 38 de linii de transport distincte, care conectează partea de sud a ţării cu cele de est şi vest, dar şi regiunea de nord cu cea de sud, a mai precizat ministrul.
Pe de altă parte, gigantul rus Gazprom acţionează în condiţii "discriminatorii" şi afectează economia ucraineană, a declarat premierul Arseni Iaţeniuk la Kiev, citat de Unian în pagina electronică.
Iaţeniuk a cerut Comitetului ucrainean de luptă antimonopol să demareze o investigaţie împotriva gigantului rusesc în domeniul energetic din această cauză.
"Guvernul ucrainean cere Comitetului antimonopol să înceapă investigarea companiei ruseşti Gazprom, care acţionează în condiţii discriminatorii, potenţial necompetitive, şi provoacă pagube economiei ucrainene", a declarat Iaţeniuk, citat de serviciul de presă al Cabinetului.
Şeful Guvernului "tocmai a încheiat examinarea materialelor pe acest subiect, pregătite de către Ministerul Justiţiei, Ministerul pentru Energie şi Industria Cărbunelui şi Comitetul Antimonopol", potrivit aceleiaşi surse.
"Vom adresa partenerilor noştri din Uniunea Europeană propunerea de a efectua împreună această investigaţie în vederea constatării monopolului companiei ruseştti Gazprom nu doar în Uniunea Europeană, ci şi în Ucraina", a declarat Iaţeniuk.
Comisia Europeană a acuzat miercuri în mod formal compania rusă Gazprom pentru că ar abuza de poziţia dominantă pe care o deţine pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, în urma unei investigaţii iniţiate în 2012.
Comisia a înaintat companiei ruse Gazprom o "declaraţie de obiecţii" prin care arată că producătorul încalcă regulile antitrust ale pieţei gazelor naturale în opt ţări şi anume Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia.