Statele Unite au anunțat joi seară, pe 19 ianuarie, o nouă tranșă de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de 2,5 miliarde de dolari, în special cu sute de vehicule blindate de diferite tipuri, însă fără tancuri grele Abrams, relatează AFP.

Noua tranșă include 59 de vehicule blindate Bradley, care se vor adăuga celor 50 de vehicule blindate ușoare de acest tip promise pe data de 6 ianuarie, și 90 de vehicule blindate Stryker, „care vor dota Ucraina cu două brigăzi blindate”, a transmis Pentagonul printr-un comunicat. De asemenea, armata americană va trimite Ucrainei și 53 de vehicule blindate antimine (MRAP) și 350 de vehicule de transport M998, faimosul Humvee.

Această nouă tranșă de ajutor militar nu include însă niciun tanc greu, ca de exemplu Abrams. Statele Unite nu sunt încă pregătite să le furnizeze Ucrainei, din motive de întreținere și instruire.

Washingtonul va trimite Kievului, de asemenea, rachete de rezervă pentru sistemele antiaeriene NASAMS şi HIMARS care le-au fost deja furnizate, opt sisteme antiaeriene cu rază scurtă de acţiune Avenger – unităţi de apărare montate pe vehicule care se mişcă în acelaşi ritm cu unităţile terestre – şi mii de muniţii diverse.

Noua tranșă ridică totalul asistenței militare americane pentru Ucraina la 26,7 miliarde de dolari, de la începutul războiului.

Vestea vine cu puțin timp înaintea reuniunii miniștrilor Apărării din țările occidentale de la Ramstein, în Germania, în vederea continuării sprijinului militar pentru Kiev.

Berlinul ar putea permite aliaților să furnizeze Ucrainei tancuri grele de fabricație germană

Înaintea reuniunii de la Ramstein, presiunea asupra Berlinului de a permite aliaților să furnizeze Ucrainei tancuri Leopard 2 crește. Polonia și Finlanda sunt dispuse să furnizeze acest tip de tancuri, însă au nevoie de acordul Germaniei. Ei bine, este foarte posibil ca Berlinul să își dea acordul.

Întrebat dacă Berlinul le va permite aliaților europeni să furnizeze Kievului tancurile Leopard 2, ministrul german al apărării, Boris Pistorius a răspuns că acest aspect va fi „clar în următoarele ore sau vineri dimineaţă”.

Într-un interviu pentru postul de televiziune ZDF, acesta a spus că „nimeni nu exclude trimiterea de tancuri Leopard şi că poate fi acordată autorizaţia sau aprobarea livrării de către alţi parteneri europeni”.

„Dar între timp, unele întrebări rămân fără răspuns”, a adăugat Pistorius.

Ministrul german al Apărării a precizat că decizia va fi luată în coordonare cu aliații occidentali, în special cu Satele Unite.

Washingtonul este „principalul aliat în NATO şi de aceea este important ca noi (…) să facem acest lucru în strânsă cooperare cu americanii”, a subliniat Boris Pistorius.

SUA însă nu vor trimite Ucrainei tancuri grele Abrams.

„Sunt încrezător că vom lua o decizie în acest sens în următoarele zile”, a spus ministrul german al Apărării, citat de agenția France Presse.