Ucraina a avertizat că negocierile de pace cu Rusia sunt în pericol de a eșua din cauza atrocităților descoperite în regiunile ocupate de ruși. Cu toate acestea, Moscova a negat afirmațiile.
Ucraina avertizează că negocierile de pace cu Rusia sunt în pericol de a eșua. Cele două țări nu au mai purtat discuții de pace față în față de la 29 martie, iar atmosfera s-a deteriorat din cauza acuzațiilor ucrainene potrivit cărora trupele rusești au comis atrocități.
Moscova a negat aceste afirmații.
Discuțiile privind pacea ar putea să se încheie
În comentariile adresate jurnaliștilor, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat pesimismul cu privire la perspectiva continuării negocierilor cu Rusia.
„Riscurile ca discuțiile să se încheie sunt mari din cauza a ceea ce au lăsat în urma lor, impresia că au un manual de joc despre uciderea oamenilor”, a declarat Zelenski, potrivit Interfax.
Forțele rusești și-au îndreptat atenția spre estul și sudul Ucrainei, după ce nu au reușit să captureze capitala într-un asalt de nouă săptămâni.
Moscova a capturat orașul Herson din sudul Ucrainei, iar forțele sale au ocupat în mare parte orașul Mariupol din sud-estul țării, unde se desfășoară încercări ale ONU pentru evacuarea civililor.
ONU și Crucea Roşie se vor implica în crearea de coridoare
Secretarul general al ONU, António Guterres, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat joi la Kiev despre eforturile de creare a unor coridoare umanitare de evacuare din Mariupol, transmite BBC.
„Mariupol este o criză în interiorul unei crize, mii de civili au nevoie de asistenţă salvatoare de vieţi”, a spus Guterres într-o conferinţă de presă după întâlnire.
Aceştia au nevoie de o rută de evacuare pentru a scăpa de „apocalipsă”, a adăugat el.
Secretarul general al ONU i-a spus lui Zelesnki că, în discuţia de marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, a primit un angajament de principiu că Naţiunile Unite vor fi implicate în crearea unui astfel de coridor împreună cu Crucea Roşie.
În prezent se desfăşoară consultări pentru înfiinţarea rutelor de evacuare.
Preşedintele Zelesnki s-a arătat optimist după discuţia cu Guterres, spunând că acum crede că asediul complexului metalurgic Azovstal poate lua sfârşit şi se poate ajunge la un rezultat încununat de succes la Mariupol, a transmis agenţia ucraineană Unian, conform dpa.
António Guterres, critic la adresa Consiliul de Securitate al propriei organizații
De asemenea, secretarul general al ONU a criticat Consiliul de Securitate al propriei organizații pentru că nu a reușit să prevină sau să pună capăt războiului din Ucraina. Vorbind în capitala Kiev, el a declarat că acest lucru este “o sursă de mare dezamăgire, frustrare și furie”.
“Permiteți-mi să fiu foarte clar: nu a reușit să facă tot ce i-a stat în putere pentru a preveni și a pune capăt acestui război”, a declarat el.
Consiliul de Securitate al ONU, format din 15 membri, are sarcina specifică de a asigura pacea și securitatea globală, dar s-a confruntat cu critici, inclusiv din partea guvernului ucrainean, pentru că nu a acționat de la începutul invaziei, în februarie.
Guterres a vorbit joi seara la o conferință de presă comună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski căruia i-a promis „că nu vom renunța”.
“Mă aflu aici pentru a vă spune, domnule președinte, și poporului ucrainean, că nu vom renunța”, a spus el.