Ucraina crede că Grupul Wagner face parte, în mod ilegal, din armata Rusiei
Cu câteva zile în urmă, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut că Evgheni Prigojin și Grupul Wagner au primit circa 2 miliarde de dolari americani din partea Kremlinului în ultimul an, procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, fiind convins că aceste afirmații sunt dovada clară că Grupul Wagner face parte, în mod ilegal, din armata Rusiei.
„În timp ce Rusia încearcă să facă o distincţie între forţele Wagner şi armata sa, comentariile lui Putin de săptămâna trecută despre cheltuielile de la bugetul de stat destinate Wagner au fost ca o dovadă directă că ei nu sunt doar de facto, ci probabil, în mod ilegal, fac parte şi din armata rusă”, a declarat, luni, Andrii Kostin, relatează agenția de presă Reuters.
Acesta a precizat, totodată, că biroul său l-a catalogat pe Evgheni Prigojin drept suspect în timpul investigaţiilor făcute în acest an în legătură cu crimele de război comise în Ucraina, în contextul în care membrii Grupului Wagner sunt responsabili pentru unele dintre cele mai grave atrocități comise de pe 24 februarie 2022 până acum.
„Printre cele peste 93.000 de incidente de potenţiale crime de război pe care biroul lui Kostin le investiga se numără multe atrocităţi comise de forţele Wagner. Grupul Wagner reprezintă o ameninţare nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru pacea şi securitatea în multe ţări, inclusiv în America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu”, a spus oficialul ucrainean.
Potrivit spuselor sale, folosirea mercenarilor de către statele aflate în conflicte militare este interzisă de Convenţiile de la Geneva.
Ucraina cere aliaților ei să clasifice Grupul Wagner drept organizație teroristă
Andrii Kostin a cerut aliaților Ucrainei să clasifice Grupul Wagner drept organizaţie teroristă, astfel încât să poată fi urmărită penal, iar activele sale să fie îngheţate.
„Prigojin este deja suspect în procedurile penale din Ucraina, dar principalul lucru este să fie oprită activitatea unor astfel de grupuri”, a zis el.
A fost înființat Centrul Internaţional pentru Investigarea Războiului (ICPA)
Declarațiile sale au fost făcute luni, 3 iulie 2023, la Haga (Olanda), la inaugurarea Centrului Internaţional pentru Investigarea Războiului (ICPA), un pas premergător pentru înfiinţarea unui tribunal special care va judeca crimele de război comise de armata Rusiei în Ucraina. ICPA va lucra alături de Curtea Penală Internațională (CPI) și va colecta probe despre posibilele crime de război comise de liderii militari şi liderii politici din Rusia.
„Dacă nu ar fi fost comise crimele de agresiune, nu ar fi existat alte 93.000 de incidente de crime de război. Această zi este o dovadă că înfiinţarea unui tribunal special este acum inevitabilă”, a adăugat Andrii Kostin.