Ucraina continuă acțiunile ofensive. Dmitro Kuleba: Vom continua să ne eliberăm teritoriul

Ministrul ucrainean de Externe a spus că armata lui Volodimir Zelenski va continua acțiunile ofensive în ciuda atacului rusesc de luni, 10 octombrie. Acesta mai spus că Ucraina va continua să elibereze teritorii.

„Orice ar face Putin, vom continua să ne eliberăm teritoriul. Acesta este războiul pentru existența Ucrainei. Acesta este războiul pentru existența dreptului internațional și a ordinii bazate pe reguli. Așa că el poate escalada, poate face orice dorește. Dar noi vom continua să luptăm și vom câștiga”, a declarat Dmitro Kuleba pentru CNN.

O bună parte din țintele armatei Rusiei au fost instalațiile energetice

Ministrul ucrainean de Externe a mai spus că marea majoritate a țintelor atacului cu rachete de luni au fost instalațiile energetice. Pe acest fond, ministrul Dmitro Kuleba a declarat că „nu are cunoștință de nicio instalație militară majoră care să fi fost vizată, au fost doar instalații energetice și case civile, clădiri de apartamente”.

Atacul a fost un act de răzbunare

Oficialul ucrainean a mai spus că atacul de luni a fost, de fapt, un act de răzbunare al lui Vladimir Putin în urma eșecurilor pe care le-a suferit pe câmpul de luptă.

„Nu ar trebui să existe nicio îndoială că scopul acestui atac a fost acela de a teroriza o populație pașnică și de a-i face viața cât mai dificilă. Sunt destul de sigur, sunt încrezător că acesta este rezultatul înfrângerii lui Putin pe câmpul de luptă. Când armata sa nu poate învinge armata ucraineană, a ales să terorizeze civilii ca răspuns, ca răzbunare”, a precizat Dmitro Kuleba.

Putin a plănuit atacurile recente asupra Ucrainei

Direcția principală de informații de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat că Federația Rusă plănuia atacul recent încă de la începutul lunii octombrie, astfel că acesta nu reprezintă un răspuns la explozia care a avut loc sâmbătă pe podul Merci, cel care leagă Crimeea de Rusia.

Instituția menționată anterior mai spune că armata rusă a primit ordin să pregătească atacuri cu rachete asupra Kievului zică din data de 2-3 octombrie.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că trebuie „să se înceteze blamarea victimei agresiunii”, asta după ce au existat declarații care spuneau că Vladimir Putin a fost provocat de explozia de pe Podul Crimeii.

Acesta a mai spus că Federația Rusă a lovit constant Ucraina și înainte și după explozia de la pod, subliniind că președintele Federației Ruse este „disperat după înfrângerile suferite de armata sa pe câmpul de luptă”.

„Putin nu are nevoie să fie ‘provocat’ pentru a comite crime odioase”, mai spune ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.