Viktor Kobzistîi a murit în bombardamente

Fostul baschetbalist, antrenor și maestru al sportului Viktor Kobzistîi a fost ucis la Lvov. El a cazut victimă în timpul bombardamentelor rusești din noaptea de 28 spre 29 decembrie. Fostul sportiv avea avea 44 de ani. Uciderea fostului internațional ucrainean a fost anunțată de șeful departamentului de sport al Consiliului orașului Lvov, Anton Nikulin. Informația a fost preluată de portalul de știri sportive Sport 24.

„În timpul bombardamentului rusesc de la Lvov, jucătorul de baschet ucrainean, antrenorul, maestrul internațional al sportului din Ucraina, Viktor Kobzistîi, a fost ucis. Condoleanțe celor dragi”, a scris el.

Este o pierdere tragică pentru lumea sportului și pentru comunitatea baschetbalistică. Viktor Kobzistîi a avut o carieră remarcabilă atât ca jucător, cât și ca antrenor, aducând contribuții semnificative la baschetul ucrainean.

A decedat și un aliat al lui Putin

În altă ordine de idei, Vladimir Egorov, deputat rus și aliat al lui Vladimir Putin, a fost descoperit decedat miercuri, pe 27 decembrie, în curtea locuinței sale, după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii, situată în orașul Tobolsk din regiunea siberiană Tiumen. Un martor la eveniment a confirmat că bărbatul în vârstă de 46 de ani a căzut de la fereastra vilei sale. Altul a menționat că acesta avea „probleme cardiace”.

Egorov, membru al partidului de guvernământ Rusia Unită, era recunoscut ca unul dintre cei mai bogați oameni politici din Tobolsk, relatează Newsweek.

Vladimir Egorov, deputat în Duma orașului Tobolsk din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, ar fi avut 46 de ani la momentul decesului, conform informațiilor raportate inițial de ziarul rusesc Kommersant, citând serviciul de presă al Comitetului de Investigații pentru regiunea Tiumen din Rusia.

Anchetatorii, intervievați de Kommersant, au afirmat că pe trupul lui Egorov nu au fost observate „semne evidente ale unei morți cauzate de crimă”. Cu toate acestea, autoritățile nu au furnizat detalii suplimentare cu privire la circumstanțele decesului său. Acestea au menționat că „autopsia este încă în desfășurare”, notează și CNN.

Moartea demnitarului rus a fost confirmată și de TASS. Joi, televiziunea rusă a relatat că Egorov „a fost găsit mort în Tobolsk”, citând Comitetul regional din Tiumen. De asemenea, canalul neoficial de Telegram Baza, cu legături în serviciile de securitate ruse, a specificat că trupul lui Egorov „a fost descoperit miercuri în curtea casei sale de pe strada Kedrovaya”.