China este ţara care are legături strânse cu Rusia de la invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina
Dmitro Kuleba s-a întâlnit miercuri cu un emisar chinez de rang înalt, cu care a discutat la Kiev despre conflictul dintre Rusia și Ucraina.
Li Hui, reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice şi fost ambasador în Rusia, a vizitat Ucraina marţi şi miercuri şi s-a întâlnit cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, a precizat Ministerul de Externe de la Kiev într-un comunicat.
A fost prima vizită la Kiev a unui trimis de rang înalt din China – ţară care are legături strânse cu Rusia – de la invazia pe scară largă a Moscovei în Ucraina, în februarie 2022.
„Vizita a fost efectuată în conformitate cu înţelegerea la care s-a ajuns în timpul convorbirii telefonice dintre preşedintele Volodimir Zelenski şi preşedintele Xi Jinping, la 26 aprilie”, a precizat MAE ucrainean, care nu spune însă dacă diplomatul s-a întâlnit şi cu preşedintele Zelenski.
„Dmitro Kuleba l-a informat în detaliu pe trimisul special al guvernului chinez cu privire la principiile de restabilire a unei păci durabile şi juste bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a declarat Ministerul de Externe de la Kiev. Kuleba „a subliniat că Ucraina nu acceptă nicio propunere care să implice pierderea teritoriilor sale sau îngheţarea conflictului”, a precizat ministerul.
Cei doi au vorbit despre „importanţa participării Chinei la punerea în aplicare a Formulei de pace a preşedintelui, a Iniţiativei pentru Marea Neagră, a siguranţei nucleare şi a altor eforturi internaţionale importante”, a transmis ministerul condus de Kuleba.
China a primit multe critici din partea țărilor europene și a Statelor Unite ale Americii
China s-a abţinut să condamne Moscova sau să se refere la acţiunile sale ca fiind o „invazie”, ceea ce a atras critici din partea ţărilor europene şi a Statelor Unite, care au pus la îndoială credibilitatea Chinei ca potenţial mediator în conflict.
Beijingul a încercat să se prezinte ca un promotor al păcii şi să devieze criticile potrivit cărora nu a acţionat pentru a ajuta la încheierea războiului Rusiei din Ucraina, la mai mult de un an după ce Moscova şi-a invadat vecinul occidental.
Turneul în Europa a înaltului oficial chinez include discuţii şi în Rusia, Polonia, Franţa şi Germania.