Ucraina încearcă să detensioneze situația! Șeful diplomației ucrainene a reacționat după conflictul din Donbas
Declarația oficialului a venit la puțin timp după ce administraţiile separatiste din Doneţk şi Lugansk au declanşat sirenele de protecţie civilă, stârnind îngrijorarea localnicilor că trebuie să se evacueze în Rusia deoarece Kievul ar intenţiona să pornească o ofensivă, conform informațiilor transmise de unian.info
„Infirmăm categoric toate informaţiile propagandei ruse despre pretinse operaţiuni ofensive ale Ucrainei sau orice fel de diversiune ori act de sabotaj la instalaţiile industriei chimice din regiune. Ucraina nu desfăşoară şi nu planifică astfel de acţiuni în Donbas. Suntem pe deplin angajaţi într-o reglementare exclusiv diplomatică”, a transmis Dmitro Kuleba într-un comunicat citat de sursa menționată.
Administraţiile separatiste din Doneţk şi Lugansk pregătesc evacuarea în masă a populaţiei
Amintim că administraţiile separatiste din Doneţk şi Lugansk pregătesc evacuarea în masă a populaţiei din unele localităţi de pe teritoriul aflat sub controlul lor, sub pretextul escaladării situaţiei, anunţase încă de joi comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi.
„Conform informaţiilor care ne parvin din teritoriile aflate sub controlul separatiştilor (ORDLO), în unele localităţi din teritoriul ocupat temporar, în special în Doneţk, este planificată evacuarea populaţiei locale în legătură cu o posibilă agravare”, a transmis Zalujnîi într-un comunicat.
„Forţele armate ale Ucrainei respectă cu stricteţe Acordurile de la Minsk şi normele dreptului internaţional umanitar şi nu planifică nicio operaţiune ofensivă sau bombardament împotriva civililor”, a declarat comandantul-şef al armatei ucrainene.
„Acţiunile noastre sunt de natură pur defensivă. Statul ocupant – Federaţia Rusă – este responsabil pentru situaţia din teritoriile ocupate temporar. Orice daune care ar putea fi cauzate oamenilor sau infrastructurii din teritoriile ocupate temporar reprezintă o provocare”, este scris în comunicatul difuzat presei.
Liderii autoproclamate republici populare Doneţk încearcă în acest moment să se înţeleagă cu Moscova asupra deschiderii graniţei ruse pentru trecerea în masă a rezidenţilor evacuaţi, întrucât punctele de control existente nu sunt prevăzute pentru acest lucru, a transmis anterior news.ru
„Tehnic, este posibil să aduci mii de oameni la graniţa cu Rusia, dar punctele de trecere nu sunt prevăzute pentru o astfel de trecere în masă. Cei din Doneţk încearcă să negocieze cu partea rusa posibilitatea trecerii libere a frontierei”, a transmis news.ru, citând o sursă apropiată separatiştilor.