Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, spune că va sprijini Ucraina în procesul de aderare la Uniunea Europeană, transmite Euronews.
„Uniunea Europeană recunoaște ambițiile europene ale Ucrainei și aspirațiile voastre de a deveni o țară candidată pentru aderare. Aici, în fața voastră, vă spun că puteți conta pe mine! Puteți conta pe Parlamentul European să vă susțintă în atingerea acestui obiectiv. Știm cât de mult sânge s-a vărsat pentru a ajunge aici, și nu vă vom dezamăgi”, a spus președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
Președintele Parlamentului European, în vizită la Kiev
De asemenea, președintele Parlamentului European a mers, vineri, la Kiev, în prima vizită a unui oficial european în Ucraina, de la începerea războiului cu Rusia. Ea a fost întâmpinată de președintele Parlamentului Ucrainei, de președintele Zelenski și premierul Denis Șmihal.
La Kiev, Roberta Metsola a promis ajutor pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului.
„Am venit aici nu doar pentru a ne extinde solidaritatea continuă, nu doar pentru a continua să lucrăm la formulările rezoluțiilor noastre în care salutăm faptul că țara dumneavoastră, Ucraina, face parte din familia noastră europeană. Voi sunteți noi, iar noi suntem voi. Dar, în același timp, luptați și în războiul nostru. Vă luptați pentru principiile fundamentale pe care acest continent le-a apărat timp de atâtea secole.”, a declarat Roberta Metsola.
Tot vineri, președintele Ucrainei a declarat că este recunoscător că delegația Parlamentului European a călătorit în țara sa, care se află în timpul unui război.
„Astăzi este un act de eroism să vii în Ucraina. Ne apărăm țara, pentru că este vorba de viața și de țara noastră. Vizita partenerilor noștri din străinătate este un pas important pentru a sprijini tot poporul nostru. De aceea sunt recunoscător că sunteți cu toții aici astăzi.”, a declarat președintele Zelenski.
UE va ajuta la reconstrucția orașelor ucrainene care au fost afectate de invazia rusă
Roberta Metsola a subliniat în cursul unei conferințe de presă organizate împreună cu președintele Parlamentului de la Kiev că cetățenii Europei sunt „alături de Ucraina”.
„Vă rog să mă credeți când spun că Parlamentul European şi cetăţenii Europei sunt alături de Ucraina. De aceea mă aflu astăzi aici, pentru că suntem alături de dumneavoastră.
În primul rând, invazia criminală a lui Vladimir Putin în Ucraina plasează Rusia în confruntare directă cu Europa, cu membrii comunității internaționale şi cu ordinea bazată pe reguli. Nu îl vom lăsa să facă aceste lucruri fără a-l contesta.
În al doilea rând, Uniunea Europeană recunoaște ambițiile europene ale dumneavoastră şi aspirația de a fi un stat candidat pentru aderare. Puteți conta pe sprijinul total al Parlamentului European pentru atingerea acestui obiectiv.
În al treilea rând, vă vom ajuta să reconstruiți orașele, atunci când acest război ilegal şi neprovocat, care nu a fost necesar, se va încheia. Am furnizat deja asistență financiară, militară şi umanitară. Asistența va continua şi va fi suplimentată”, a declarat președintele Parlamentului European.