Cu ocazia reuniunii Consiliului European, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene a transmis un mesaj încurajator. Aceasta a anunțat că UE urmează să își revizuiască conceptele privind apărarea şi sistemul energetic.
Ea a subliniat faptul că acesta este un moment definitoriu pentru Europa, iar apărarea europeană trebuie regândită. Totodată, oficialul european menționează că și sistemul energetic trebuie regândit, astfel încât Europa să poată scăpa de dependența de combustibilii fosili din Rusia.
În acest sens, președinta CE precizează că este nevoie de investiții masive în energie regenerabilă, iar efectele se vor resimți la nivel european.
„Este un moment definitoriu pentru Europa. La acest summit vom regândi apărarea europeană, prin capabilităţi puternice, vom regândi sistemul energetic.
Trebuie să scăpăm de dependenţa de combustibilii fosili din Rusia, de aceea avem nevoie de investiţii masive în energie regenerabilă. Aceasta este şi o investiţie strategică pentru securitate şi independenţă”, a afirmat Ursula von der Leyen, cu ocazia reuniunii informale a Consiliului European, desfăşurată la Versailles, în Franţa.
Ucraina va adera la UE?
În ceea ce privește situația Ucrainei, președinta CE s-a arătat deschisă la aderarea acesteia la UE. Ea a subliniat faptul că se dorește ca Ucraina să fie o țară liberă și democrată și toate detaliile vor fi discutate în următoarea perioadă.
„Vom discuta şi despre apartenenţa Ucrainei la familia noastră europeană. Vrem o Ucraină liberă şi democratică, cu care avem un destin comun”, a subliniat Ursula von der Leyen.
De cealaltă parte, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, prezent și el la reununea de joi, a pledat pentru unitate. Acesta declarat că Uniunea Europeană demonstrează unitate în contextul crizei din Ucraina.
Vladimir Putin s-a înșelat
Totodată, el a mai precizat că deși președintele rus, Vladimir Putin se aștepta să cucerească Ucraina și să slăbească alianța transatlantică, toate încercările sale au eșuat.
„Suntem mai uniţi ca niciodată. Nu am mai văzut niciodată statele membre mai unite şi mai aproape de partenerii noştri transatlantici. Vladimir Putin a crezut că va cuceri Ucraina, a eşuat. A crezut că ne va diviza, a eşuat. A crezut că va slăbi alianţa transatlantică şi a eşuat. Acum, trebuie să oprească războiul”, a spus Josep Borrell Fontelles.