Dan Hurduc, fermier şi cultivator de cereale, a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă agricultorii din România.

„Protestele sunt organizate de Alianţa pentru Agricultură. Noi, Clubul Fermierilor, suntem participanţi. În Bucureşti protestele au loc în faţa reprezentanţei Comisiei Europene şi în celelalte puncte din ţară vor fi în punctele de frontieră, în apropierea vămilor”,  a declarat Dan Hurduc.

Amintim că declarația cultivatorului de cereale a venit în contextul protestului organizat de către fermieri.

Cantitățile enorme de cereale din Ucraina au creat probleme

Mai apoi, acesta a subliniat faptul că cele trei milioane de tone de cereale ucrainene care s-au oprit în România au creat probleme „extrem de mari” cultivatorilor de cereale de la noi.

„Cantitatea enormă de cereale din Ucraina ajunsă în România, care iniţial a fost discutată să facă un tranzit în România, cel puţin trei milioane de tone s-au oprit în România şi acestea au creat probleme extrem de mari cultivatorilor de cereale din România. Fermierii din România cultivatori de cereale au două posibilităţi să îşi vândă produsele: una pe piaţa locală şi alta la export.

Piaţa locală este invadată de produsele din Ucraina care au rămas pe teritoriul ţării noastre astfel încât, în proporţie de 90%, morile, fabricile procesatoare de floarea-soarelui procesează doar marfă din Ucraina. Şi atunci fermierii nu au posibilitatea să vândă pe piaţa locală, iar piaţa de export este blocată total din cauza portului pentru că tranzitul de cereale din Ucraina blochează integral portul, la ora asta fermierii din România aproape că nu mai pot să vândă nimic. Problema majoră a fermierilor este că nu pot să-şi vândă marfa, portul este suprasolicitat logistic, Ucraina produce o cantitate de trei, patru ori mai mult decât România. România nu poate suporta logistic cantităţile de cereale venite din Ucraina şi astfel fermierul român, chiar dacă ar face o tonă de grâu la hectar, nu ar avea unde să o desfacă”, a declarat fermierul.

Fermierii din Ucraina produc cerealele cu 50-55% din costul fermierilor din UE

De asemenea, acesta a scos în evidență și faptul că fermierii din Ucraina produc cerealele cu 50-55% din costul fermierilor din Uniunea Europeană.

„Fermierii din Ucraina produc cerealele cu 50-55% din costul fermierilor din Uniunea Europeană. Noi respectăm politicile agricole comune, respectăm condiţionalităţile Green Deal-ului, producem mai scump pentru că folosim cu cel puţin două, trei sute formule pesticide faţă de ucraineni, ei fiind în afara în Uniunii Europene produc oarecum neconform pentru piaţa Uniunii.

Şi atunci, prin memorandului prin care s-au eliminat taxele vamale, anul trecut a fost o derogare de la memorandumului prin care Ucrainei i s-au scos taxele vamale, contingentele şi certificatul fitosanitar de la frontieră. Cerealele intră în România fără niciun control fitosanitar, ele sunt neconforme şi în loc să tranziteze, să meargă pe culoarul de tranzit şi să iasă din Uniunea Europeană…. Ucrainenii totdeauna au avut pieţele lor, undeva la capătul lanţului aşteaptă cerealele ucrainene numai că ele au rămas pe teritoriul nostru, UE a prelungit acordul de eliminare a taxelor vamale şi România, Polonia şi Bulgaria au rămas inundate de cerealele din Ucraina. Noi nu solicităm compensaţii.  În spaţiul public se vorbeşte de compensaţii, de acea sumă de 10 milioane care a fost suplimentată cu 10 milioane de euro. Este o problemă adiacentă. Fermierii nu cer compensaţii, noi cerem repunerea în condiţii reglementate a pieţei în cadrul politicii agricole comune”, a mai spus fermierul.

Dan Hurduc este de părere că Ministerul Agriculturii nu are o atitudine potrivită

Dan Hurduc a susținut și că Ministerul Agriculturii nu are o atitudine potrivită, deoarece nu a informat corect responsabilii politici ai coaliţiei că piaţa este de blocată.

„Considerăm că Ministerul Agriculturii nu are o atitudine potrivită. Noi credem că ministrul nu a informat corect responsabilii politici ai coaliţiei că piaţa este de blocată. În următoarele luni toţi fermierii care au produse pe stoc, expiră contractele de stoc, ei trebuie să returneze finanţatorilor banii, toată cantitatea care este în stoc acum ar trebui vândută în termen de o lună, două. Nu este posibil pentru că Portul Constanţa este blocat integral, piaţa locală este blocată integral. Avem piaţă de export care a fost câştigată în aceşti ani, nu poate să iasă din ţară şi nu o să poată să iasă nici la recolta viitoare.

Ne îngrijorează mai mult de ce va veni. În spaţiul public este această problemă că fermierii îşi doresc compensaţii. Compensaţiile sunt minore. 20 de milioane de euro raportat la hectar vin şase, şapte euro pe hectar. Ne dorim recalibrarea sistemelor, repunerea în condiţii reglementate a pieţei. Niciodată România nu va putea concura cu Ucraina. Ucraina are peste 50 de milioane de tone. România singură în faţa tăvălugului ucrainean, în faţa Europei, nu poate să susţină toată Europa, toată Ucraina cu logistica României şi europenii să vină doar cu repartizarea unor sume din rezerva de criză”, a conchis Dan Hurduc.