Veste proastă pentru Ucraina şi preşedintele Volodimir Zelenski, care mizau pe sprijinul Statelor Unite şi când venea vorba despre subiectul aderării la NATO. Preşedintele SUA a transmis clar, sâmbătă, că Ucraina nu va putea adera la Alianţă mai repede decât ar prevede procedura standard.
Ucraina nu trebuie să se aştepte la minuni atunci când vine vorba despre aderarea la NATO, lasă de înţeles preşedintele SUA.
SUA nu are de gând să facă lucrurile mai uşoare pentru Ucraina în vederea aderării la NATO
Sâmbătă, Joe Biden a declarat că Ucraina nu va beneficia de un tratament special în încercarea sa de a adera la NATO. Liderul de la Casa Albă a explicat că Ucraina va trebui să „îndeplinească toate criteriile”, transmite CNN.
Într-o discuţie cu jurnaliştii, Joe Biden a fost întrebat dacă are de gând să facă „mai uşoară” aderarea Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică. Preşedintele american a răspuns „nu”, afirmând că ţara aflată acum în conflict cu Rusia va trebui să „îndeplinească toate standardele”.
„Aşa că nu vom facilita lucrurile”, a insistat el.
„Cred că au făcut tot ceea ce ţine de demonstrarea capacităţii de coordonare militară, dar există o întreagă problemă: este sistemul lor sigur? Este incoruptibil?
Respectă toate standardele pe care le respectă toată lumea, toate celelalte state din NATO? Eu cred că da. Cred că poate. Dar nu este automat”, a mai precizat Joe Biden.
Tensiuni în interiorul NATO înainte de summitul crucial de la Vilnius
Postul american CNN relatase anterior că Biden şi echipa sa se află în toiul unor discuţii cu aliaţii din NATO cu privire la modul şi momentul în care Ucraina ar putea adera.
Această dezbatere ce ar putea expune tensiunile din cadrul alianţei înainte de summitul-cheie care va avea loc luna viitoare la Vilnius, în Lituania.
Joe Biden ar fi de acord cu eliminarea unuia dintre obstacolele birocratice pentru ca Ucraina să adere la NATO, indicau sursele CNN. Este vorba despre Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP) care, în concluziile summitului NATO din 2008 de la Bucureşti, figurează ca fiind „următorul pas pentru Ucraina în calea spre aderare”.
Planul respectiv este un „program de consiliere, asistenţă şi sprijin practic, adaptat la nevoile individuale ale ţărilor care doresc să adere la Alianţă” şi este un proces pe care alte state a trebuit să îl întreprindă pentru a adera la NATO.
Eliminarea sa ar reprezenta un mic pas în facilitarea aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică.