Aeroportul din Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei, a fost lovit sâmbătă de un tir rusesc cu rachetă care a distrus pista, fără a provoca victime, a anunţat guvernatorul regiunii, Maksim Marcenko, relatează AFP.
Bombardamentele au distrus pista aeroportului din Odesa
„Astăzi, duşmanul a lovit din Crimeea cu un sistem de rachetă pentru apărarea de coastă Bastion. Pista aeroportului din Odesa a fost distrusă. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu au existat victime”, a postat guvernatorul într-un video pe contul său de Telegram.
Opt persoane au fost ucise în tiruri ruseşti în urmă cu o săptămână în oraşul istoric Odesa cu aproape un milion de locuitori, până acum relativ scutit de lupte.
Armata rusă a afirmat atunci că a vizat cu „rachete de înaltă precizie” un important depozit de arme livrate forţelor ucrainene de SUA şi de ţările europene, în apropiere de Odesa.
Pe 10 aprilie, aeroportul din Dnepr, un oraş industrial de un milion de locuitori din estul Ucrainei, a fost „complet distrus” de bombardamente ruseşti, potrivit autorităţilor regionale.
Zelenski: Rușii vor să elimine viața din Donbas
Pe de altă parte, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis sâmbătă că forţele ruseşti încearcă să elimine viaţa din Donbas, estul ţării.
„În Donbas, ocupanţii fac tot posibilul pentru a elimina orice viaţă din acest teritoriu. Bombardamentele brutale constante, atacurile ruseşti constante asupra infrastructurii şi cartierelor rezidenţiale sunt dovada faptului că Rusia vrea ca acest teritoriu să fie pustiu”, a afirmat el într-un mesaj video transmis la primele ore ale dimineţii de sâmbătă.
Președintele ucrainean a mulțumit SUA pentru sprijinul acordat
În contextul în care bombardamentele Moscovei continuă, el şi-a exprimat de asemenea gratitudinea pentru sprijinul oferit de SUA, preşedintele american Joe Biden şi Congres pentru „un echivalent al celebrului program Lend-Lease, care va fi extrem de util în lupta împotriva Rusiei, împotriva invadatorilor ruşi”.
Programul de accelerare a ajutorului pentru Ucraina va contribui „la învingerea succesorilor ideologici ai naziştilor, care au început un război împotriva pământului nostru”, a spus Zelenski în mesajul său video transmis pe reţeaua Telegram.
„Sunt recunoscător Statelor Unite, președintelui Biden și Congresului pentru un program echivalent cu celebrul Lend-Lease, care va fi foarte util în lupta împotriva Rusiei, împotriva invadatorilor ruși. Care a ajutat foarte mult în lupta împotriva naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sunt sigur că acum programul Lend-Lease va ajuta Ucraina și întreaga lume liberă să învingă succesorii ideologici ai naziștilor, care au început un război împotriva noastră pe pământul nostru. Programul Lend-Lease și alte programe de sprijinire a Ucrainei sunt o dovadă concretă că libertatea este încă capabilă să se apere împotriva tiraniei”, a transmis președintele Volodimir Zelenski.