Ucraina, reacție puternică față de Germania. Declarația președintelui german a fost făcută într-un interviu acordat unui grup de presă regional, conform afp.com
„Pentru noi, germanii, există o dimensiune complet diferită: noi putem privi în urmă şi observa o istorie foarte zbuciumată cu Rusia”, a explicat acesta.
Ucraina, reacție puternică față de Germania
Steinmeier, o autoritate morală în Germania, pleda în favoarea proiectului Nord Stream 2, un gazoduct ce va lega Rusia şi Germania şi care suscită opoziţia SUA şi a mai multor ţări din UE, dar şi a Ucrainei.
„Mai mult de 20 de milioane de persoane din Uniunea Sovietică au fost atunci victime ale războiului. Aceasta nu justifică nicio faptă rea a politicii ruse actuale, însă noi nu trebuie să pierdem din vedere situaţia în ansamblul ei. Trăim în prezent o relaţie dificilă, însă există un trecut înainte şi un viitor după”, a spus şeful statului german.
Aceste declaraţii intervin cu mai puţin de cinci luni înainte de cea de-a 80-a aniversare a invaziei germane în Uniunea Sovietică, pe 22 iunie 1941. Declaraţiile au fost primite „cu stupefacţie” în Ucraina, potrivit ambasadorului ucrainean la Berlin, Andrii Melnyk.
„Acest proiect ameninţă securitatea europeană, slăbeşte mult Ucraina şi aduce noi pericole privind o nouă invazie militară rusă”, a atenţionat el într-un comunicat, estimând drept „inutil şi nepotrivit să evoci analogii istorice controversate”.
Ucrainenii cer Bundestagului să înalţe un memorial
„Această comparaţie face să fie neglijate alte popoare ale URSS care au suferit pierderi enorme în timpul ocupaţiei naziste barbare”, a deplâns Melnyk, amintind că „peste 8 milioane de locuitori ai Ucrainei au fost ucişi” în Al Doilea Război Mondial.
„Pentru a umple acest gol mare din cultura memoriei, ucrainenii cer Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german) să înalţe un memorial separat la Berlin pentru milioanele de victime ucrainene ale regimului de ocupaţie german”, a conchis ambasadorul Ucrainei.
Preşedinţia germană a răspuns că este „total nedumerită” de reacţia ucraineană.
La începutul lui decembrie, lucrările pentru Nord Stream 2, un proiect de peste 9 miliarde de euro şi 1.200 de kilometri de legătură sub mare, au fost reluate în apele teritoriale germane, după ce au fost suspendate timp de aproape un an din cauza sancţiunilor americane.