Ucraina se pregăteşte de o contraofensivă, în lunile următoare
O spune chiar secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care afirmă că militarii Kievului ar putea organiza această contraofensivă în următoarele luni, bazându-se şi pe sprijinul oferit de ţările NATO.
„Nici măcar NATO nu poate să dea un răspuns precis (când se încheie războiul – n.r.). Răspunsul este că poate să dureze mai mult, mai puţin.
Anticipăm în următoarele luni o contraofensivă ucraineană bazată pe pregătirea pe care trupele ucrainiene au primit-o din partea țărilor NATO, training, echipamente noi, forţe proaspete. Pentru că dincolo de antrenament, au nevoie şi dânșii de o pauză, pentru că 1 an de război înseamnă mult.
Asta nu înseamnă că Federaţia Rusă nu rămâne în continuare un pericol. De aceea credem că următoarele câteva luni vor fi intense din punct de vedere militar în Ucraina şi poate după şase luni de zile vom avea o imagine puţin mai clară, în funcţie şi de răspunsul la această întrebare, care este raportul real de forţe pe câmpul de bătălie, să avem un răspuns mai precis, cât va dura. (…)
Nu vreau să dau nici semnale prea optimiste. Credem că acest război va mai continua. Încercăm şi noi să îl ajutăm pe ucraineni, încercăm să scurtăm războiul pentru că pacea până la urmă este lucru pe care îl dorim cu toții”, a declarat Mircea Geoană, într-un interviu acordat pentru Antena 3.
Mircea Geoană insistă pentru investiţii mai mari în domeniul apărării din România
Vă amintim că, în acelaşi interviu, secretarul general adjunct al NATO a vorbit şi despre modul în care Armata română este privită în interiorul NATO.
„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Armata Română și sistemul de securitate națională, în sens larg al României, au suferit timp de decenii de subinvestiție.
Și chiar dacă este lăudabil efortul pe care România îl face, și apreciem și știm că nu este ușor, românii au nevoie de multe investiții și de bani publici care să meargă în sănătate, în educație, în infrastructuri.
Dar chiar cu o investiție ceva mai consistentă din PIB pentru apărare, ceea ce nu s-a făcut timp de decenii, este foarte greu de recuperat în termen scurt.
Și eu sunt fiu de militar şi acum mă uit și cu ochii conducerii NATO când mă duc acolo, și văd o determinare formidabilă a militarilor noștri, a comandanților noștri și a tinerilor noștri militari. (…)
Discutam o dată cu (comandantul suprem aliat, generalul Cavoli) și zice, <<Mircea, zi-mi cum vezi tu viitorul Armatei Române în câțiva ani de zile de-acolo?>>. Și i-am dat un răspuns pe care îl spun și acum public, <<Vreau ca în câțiva ani de zile, Armata României să poată să lupte cu aliatul american în orice situație, în orice tip de tehnologie, în orice tip de geografie și în orice tip de domeniu militar>>.
Știu că pare puțin ambițios, pentru că America este unde este, și britanicii, în curând germanii, pentru că investesc foarte mult în apărare, francezii, care sunt prezenți în România”, a precizat Mircea Geoană.