Ucraina și Rusia au bătut palma! Vestea cea mare a venit chiar acum: O decizie tocmai a fost luată

Sursa: Dreamstime

Rusia și Ucraina au convenit să prelungească cu încă 120 de zile acordul de export de cereale mediat de ONU, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. El a declarat că o continuare a acestui acord de export de cereale reprezintă „un alt pas important în lupta globală împotriva crizei alimentare”.

Ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a declarat joi că acordul privind transportul de cereale din Marea Neagră între Ucraina și Rusia va fi prelungit cu încă 120 de zile.

O decizie în acest sens tocmai a fost luată

„O decizie în acest sens tocmai a fost luată la Istanbul. Naţiunile Unite şi Turcia rămân garanţi ai acestei iniţiative”, a indicat Kubrakov într-un mesaj pe Twitter, în care a salutat un „pas important în lupta împotriva crizei alimentare mondiale”.

Acest acord, care expira vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni.

Turcia a confirmat joi prelungirea acordului cu privire la exportul de cereale ucrainene pentru încă patru luni „în aceleaşi condiţii” ca cele care funcţionează din luna iulie, a anunţat un înalt responsabil turc pentru AFP, sub rezerva anonimatului.

Potrivit acestui responsabil, toate părţile au agreat ca „acordul să rămână în vigoare pentru încă 120 de zile pe durata lunilor de iarnă”, iar „noi aranjamente” ar putea să fie luate după încheierea sezonului rece.

O sursă internaţională apropiată negocierilor a confirmat joi pentru AFP reînnoirea acestui acord, care implică Ucraina, Rusia, Turcia şi Naţiunile Unite.

Prelungirea acordului, salutată de secretarul general al ONU

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, unul dintre susţinătorii acestui acord, se declarase miercuri „convins” că acordul va fi prelungit.

Acordul iniţial încheiat în iulie a contribuit la evitarea unei crize alimentare mondiale, permiţând exportul de alimente şi îngrăşăminte din mai multe porturi ucrainene la Marea Neagră, care fuseseră blocate de Rusia, notează Reuters.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud).

„Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina”, a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.

Naţiunile Unite, a spus el, sunt ‘pe deplin angajate în eliminarea obstacolelor rămase în calea exportului de alimente şi de îngrăşăminte din Federaţia Rusă’, o parte a acordului pe care Moscova o consideră esenţială.