Ucraina și SUA au semnat un acord de securitate. Zelenski: Sunt foarte recunoscător

Joe Biden_Volodimir Zelenski

SURSA FOTO: president.gov.ua

Volodimir Zelenski a anunțat că KIevul şi Washingtonul au semnat cel mai puternic acord de la independenţă a Ucrainei.

Volodimir Zelenski: Ucraina și SUA au semnat cel mai puternic acord de independență

Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă încrederea în sprijinul acestora pentru independenţa Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele american Joe Biden, desfăşurată în marja summitului G7 din Italia.

„Bineînţeles, vreau să mulţumesc fiecărui soldat ucrainean, întregului nostru popor, al cărui curaj a făcut posibil acest nivel de alianţă între Ucraina şi Statele Unite. Sunt mândru de poporul nostru şi de ceea ce poate face Ucraina. Şi sunt foarte recunoscător tuturor americanilor, tuturor celor din America care întăresc leadershipul american”, a spus Zelenski, citat într-un comunicat al Kievului.

Președintele ucrainean a precizat că înțelegerea include clauze referitoare la responsabilitatea echitabilă a Rusiei pentru acest război, precum și prevederi importante privind armele destinate apărării Ucrainei. În mod special, acordul cuprinde clauze specifice referitoare la sistemul Patriot, furnizarea de escadrile de luptători și alte arme necesare Ucrainei, a precizat Volodimir Zelenski.

„Filozofia acordului de securitate dintre Ucraina şi Statele Unite este, de fapt, filozofia NATO şi de aceea problematica Alianţei este abordată în tot textul. America susţine viitoarea aderare a Ucrainei la NATO şi recunoaşte că acordul nostru de securitate este o punte către aderarea Ucrainei la NATO”, a declarat Volodimir Zelenski.

Înțelegerea este făcută pentru descurajarea agresorului

În schimb, preşedintele Joe Biden a subliniat că scopul este acela de a întări apărarea Ucrainei și capacitatea sa de a descuraja agresorul. Conform acestuia, Statele Unite vor furniza Ucrainei arme și muniții și vor extinde schimbul de informații. Interacțiunea dintre forțele armate ale Ucrainei și cele ale Statelor Unite va fi consolidată conform standardelor NATO, iar investițiile vor fi direcționate către baza militaro-industrială pentru a asigura capacitatea Ucrainei de a-și produce propriile arme.

Joe Biden / SURSA FOTO: Dreamstime

„Acordul bilateral de securitate subliniază dorinţa comună pentru o pace justă, bazată pe Carta ONU, pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale. O pace cu un sprijin fundamental larg în lume. Şi o pace în care Rusia să fie trasă la răspundere pentru daunele provocate în acest război. Vedem un sprijin puternic pentru această viziune la Summitul istoric al păcii din Elveţia, unde Statele Unite vor fi reprezentate de vicepreşedintele Kamala Harris”, a declarat Biden.

Președintele american a anunțat că Ucraina va primi tot ceea ce are nevoie pentru a se apăra și că această asistență va fi livrată într-un ritm rapid.

La rândul său, șeful statului ucrainean a remarcat rolul de lider al președintelui SUA în decizia G7 privind acordarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

„Activele suspendate ale Rusiei ar trebui folosite pentru a proteja viețile ucrainenilor de teroarea rusă și pentru a compensa daunele cauzate Ucrainei de către agresor. Acest lucru este echitabil și absolut corect”, a subliniat Volodimir Zelenski.